Cam asa suna un articol scris de o prietena pe blogul personal. Sper ca nu se va supara ca i-am spus prietena, avand in vedere ca nu suntem chiar prieteni (nu c-am fi dusmani, Doamne pazeste! Laurentiu nu dispune de asa ceva). Dar daca consideri ca exista o anumita apropiere intre doua persoane care au stat la taclale, dezbatand furibund probleme existentialiste, ei na, atunci da, suntem prieteni.

Dar nu e Marie Jeanne cea despre care vreau sa vorbesc [desi tot imi vine sa vorbesc despre ea], ci un anumit ‘fenomen’, din ce in ce mai raspandit si pomenit. Si cum imi propusesem si eu sa ma bag in seama vizavi de subiect, articolul de mai sus a fost un imbold ‘sa-i dau si eu una cu parerea’. (Conform crezului meu, datul cu parerea este cel mai putin dureros rau pe care poti sa-l faci cuiva).

Asa ca, ne intoarcem repejor la origine. Lucrul care ma intristeaza putin este ca termenul ‘pitzi’ a avut (si mai are pentru mine) o semnificatie importanta, folosindu-l ca mijloc de alint pentru personajele de sex feminin apropiate si dragi mie. Dar na, asa e in general cu socotelile, se mai dau peste cap uneori. [in viitorul apropiat sa nu ne surprinda daca termeni precum 'iubi', 'puishor' vor capata conotatii speciale].

Trecand peste aceasta dilema personala, revin la articolul lamaitzei [uite cum se lipi de mine chestia cu diminutivele]. Acesta propune o serie de 13 [ghinionista treaba] chestii pe care le bifezi sau, daca ai (sa fiu bland) noroc, nu, pentru a vedea cam pe unde te afli pe o scara a pitzipongismului (incepe sa sune a sport). Chestia-i clara: cu cat ai bifat mai multe, cu atat ai mai mari sanse sa apari pe site-ul care apreciaza frumusetea naturala, modestia si alte calitati din acest sector.

Inainte de a incepe si eu sa folosesc arme automate [de care doar cei bine antrenati si cu psihic puternic pot sa scape - Marius stie de ce] sa o spun si pe-aia dreapta:
Indiferent cat de mult si tare am arata cu degetul, indiferent de persoana pe care o punem la zid, ar trebui, repet, AR TREBUI sa nu uitam niciodata [si se trateaza cu lecitina] ca toti suntem oameni (toti, mai putin animalele…). Toti calcam stramb [cu sau fara tocuri supraetajate]. Da, da, stiu, suna comercial si patriotic, dar asta este adevarul gol-golut [si fara cercel in buric sau vreun tatuaj].

Si sa ne revenim…

Locul desfasurarii actiunii: Lotus Oradea
Personaje: 100.000.000 bucati pitzipoance (fara exagerare – in viziunea mea cam atatea intra intr-un local de sambata si duminica).
Semnalmente/simptome (luate exact din lista lui Schindler): cercel in buric, cercei rotogol (imensi), lenjerie intima cu dantela (plastic), trening in jurul braului, sprancene tatuate, cizme lungi cu toc inalt, ciorapi de plasa, colanti, body si alte lucruri cu print animal, tunsoare in scari, sccesorizare exagerata, par ultradrept, extra blond platinat, aur, bani, mult aur, multi bani, centura lata peste articol vestimentar nedefinit, geaca, tricou, maiou deasupra buricului. Si cam aici se termina lista. Dar evident ca nu se termina aici. Ar mai fi (ce-mi vine doar asa, in flash-uri, pe moment): botic tuguiat, silicococoane, priviri intrebatoare, priviri de la etajul 2, umilinta de sub breton, scosul pantalonilor din fund, trasul fustei in jos, criza ‘vantului’, stramtorarea obiectului bine ascuns (cateodata). Si as continua dar mi-e teama sa nu fiu interpretat gresit.
Tratament: inchizi ochii; stai acasa; te muti pe o insula pustie si cultivi nuci de cocos; te ambalezi degeaba; te resemnezi; iti bagi picioru-n ea de treaba.
Sanse de vindecare: variabile de la caz la caz.

Sa ne intelegem bine: desi mi-am exprimat destul de direct reticenta fata de asemenea personaje (cum ati fi dedus din textul de mai sus), cei care ma cunosc (si cei care nu ma cunosc sa-i creada pe cei care ma cunosc) stiu ca nu sunt un badaran sau ‘taran’ (in sensul deteriorat al cuvantului). Nu. Reticenta mea este fata de TREND nu fata de bietele victime. Detest drogurile, nu drogatii etc etc.

Adevarul (pomenit pe alocuri si de buna mea prietena lamaitza – si astfel ati putut asista si la un fenomen destul de rar intalnit – cum la inceputul textului eram aproape prieteni si acum deja suntem chiar apropiati) e ca toate femeile sufera pe alocuri de pitzipongism, la fel cum baietii sufera de un fenomen similar. Suntem infectati. La un moment dat, din cauze mai mult sau mai putin explicabile, toti suntem niste pitziponci sau pitzipoance.

DIFERENTA totusi este ca unii sunt infectati rau de tot, altii partial; la unii boala se agraveaza, altii apeleaza la tratament. Unii sunt dependenti, altii sunt accidente. Oricum ar fi, increderea in sine, integrarea sociala, incederea in cei din jur, toleranta, sunt chestiuni care se dobandesc de cele mai multe ori cu multa sudoare. Si rabdare. Si dureri. Iar uneori, se obtin cu mult… pitzipongism.