Ca o specie ‘aparte’ ce suntem, noua, oamenilor, ne face mare placere, poate mult spus, dar cu siguranta ne e foarte comod sa ne furam singuri caciula.

Sa luam timpul de exemplu. Ne place sa pierdem timpul si sa amanam, iar pentru asta gasim o sumedenie de motive, mai mult sau mai putin plauzibile: oboseala, stres, lipsa de dispozitie (aka ‘chef’), prioritizarea actiunilor etc.

Dar ceea ce ne scapa din acest peisaj este un lucru pe care-l ignoram cu desavarsire: timpul pierdut, nu se mai intoarce, indiferent de ce am face. Iar scuza pentru care am cazut in aceasta profunda ignoranta: recuperez maine sau saptamana viitoare. Daca e vorba despre studiu sau bani ne spunem: stau maine noapte si invat; sau: oricum castig mai mult luna viitoare.

Timpul pierdut inseamna stagnare sau, in unele cazuri, chiar regres. Faptul ca maine voi putea invata mai mult sau ca luna viitoare imi creste salariul, nu inseamna ca AZI nu pot face mai mult. Ne-am obisnuit sa ne calculam realizarile/progresul astfel: ce fac in viitor + ce fac azi, in loc sa calculam ce fac AZI + ce voi face maine. Nu ne (mai) bazam in primul rand pe azi, ne bazam pe maine.
Argumentul impotriva acestei teorii este foarte simplu: daca tragi ‘prea tare’, ajungi la surmenaj! Daca insa am sti sa ne organizam mai bine timpul, la o astfel de afirmatie ne-am multumi sa zambim pe sub mustacioara…

sursa imaginii: routard.com