Fie ca e vorba de un proiect, o relatie sau un loc de munca, exista un moment in care trebuie sa renunti. Sa renunti la tot ce ai investit pana atunci [timp, bani, fire carunte]. De ce am face asa ceva cand am fost educati ca “quitters never win and winners never quit”?
Cei care nu stiu cand sa renunte, risca sa se plafoneze. Risca sa ramana in mediocritate, sa nu devina exceptionali asa cum fiecare ar trebui sa fim. Sa se multumeasca cu mult mai putin decat ar merita.
Vestea nepalcuta este ca marea majoritate a oamenilor nu stiu cand sa renunte. Din ce cauze?
1. traditionalisti (‘Nu poti sa-ti traiesti viata schimbandu-ti locul de munca o data la doi ani!’) Raspunsul meu: asta se intampla cu 30 de ani in urma. In zilele noastre nu vei reusi daca nu iti schimbi locul de munca o data la 3 ani.
2. naiv de optimisti (‘Cu siguranta lucrurile se vor imbunatati daca sunt perseverent!’) Raspunsul meu: exista si perseverenta in prostie…
3. teama de a pierde investitia (‘Tot acest timp, toti banii investiti?!’) Raspunsul meu: timpul si banii investiti nu se compara cu cei pe care ii vei pierde daca nu vei renunta. Astazi!
4. teama si corvoada unui nou inceput (‘La varsta mea cum pot sa o iau de la capat? Daca sa ajung pana aici mi-au trebuit 10 ani…’) Raspunsul meu (intrebarea mea): care este varsta ideala la care inca crezi ca mai ai o sansa?
5. … nu in ultimul rand: lipsa de incredere in fortele proprii (‘Ce va spune lumea daca renunt?’ sau ‘Cum ma voi descurca daca voi fi nevoit sa renunt la lucrul asta cu care sunt acum atat de obisnuit?’) Raspunsul meu: exista in lume oameni mult mai putin talentati, mai lenesi si totusi au mai mult succes fiindca au stiut cand sa renunte. Daca esti doctor, ce cauti in mina aia de carbune?
Mai multe despre de ce, cand si cum sa renunti afli din The Dip, cartea bunului meu prieten (ar vrea el) Seth Godin.
Da, de cat curaj ai nevoie ca sa poti renunta si lua totul de la inceput…si de cata incredere in fortele proprii….ce bine ne-ar prinde tuturor cel putin un kilogram in plus de ‘self-esteem”…
As mai sugera incapatanare nefondata si teama de necunoscut…
De fapt, lupta cea mai mare e cu timpul…da, uneori totul poate sta in cateva minute….si in/cu fiecare secunda sa o luam de la zero…
salut!mda.. ai dreptate.defapt eu sunt mai tinerel asa si ar fi al doilea loc de munca unde ma aflu in ziua de azi la primul am stat 3 ani de zile,desigur in domeniul meu (alimentatie publica)intro echipa de sefi si de “destepti”mereu te vei afla la fund ,si oricat ai muncii tot nu ar fi de ajuns ptr nimeni si destul de incantati de prestatia ta.da ne este frica de “noul”de locul unde nu cunoastem si ne am obisnuit sa taram piatra dupa noi ca asa vor alti,si tu ca persoana in viata multa experienta nu vei capata daca te iei dupa alti care zic ca sti ca nu faci bine ca iti va fi greu sau ca nu ai loc asigurat din cauza celorlalti care te concureaza in si la noul loc de munca.dar daca ai sange poti sa gusti deplin din noile gusturi dulci si amare