Se pune problema in urmatoarele feluri:
- Ce este singuratatea?
- Te scapa dragostea de singuratate?
- Dacă oamenii sunt singuri, atunci de ce caută in disperare să-şi demonstreze că nu e aşa?
- E o bătaie de joc să trăiesti singur, e o bătaie de joc să trăieşti alături de alţii şi să fii singur.
Imho singuratea este o problema foarte foarte complexa. Conform DEX-ului, lucrurile par foarte simple: ‘fara altcineva’, ‘retras’, ‘izolat’, ‘parasit’.
Iau in considerare premisa ca singuratatea este o chestiune negativa. Si ce spunea si Dumnezeu, ‘nu este bine ca omul sa fie singur’. [nu de alta, dar exista momente in care chiar avem nevoie sa fim singuri; sau exista persoane care se simt mai bine izolate; insa nu despre asta este vorba, ci despre situatiile in care nu alegi sa fii singur].
Daca merg cu analiza mai departe exista doua mari ‘categorii’ de singuratate: 1. cand esti ‘inadaptat’, parasit, respins si izolat de oameni, si 2. cand traiesti cu si intre oameni si totusi esti/te simti singur.
Primul caz este mai evident. Oamenii au multe prejudecati si o scara a valorilor cel putin dubioasa si din cauza aceasta isi aleg prieteni din motive egoiste sau conform vorbei de duh ‘cine se aseamana se-aduna’. Ce se intampla insa daca nu esti frumos; sau daca nu ai succes/bani/influenta; sau daca esti un ‘ciudat’? Te bazezi pe familie ca sa nu fii chiar ‘lupul singuratic’.
Al doilea caz este chiar mai complicat. Daca in primul situatia e clara (si de obicei persoanele care trec prin aceste probleme constientizand asta, isi gasesc un prieten/prietena apropiata, in general o persoana care trece/a trecut printr-o experienta similara. La fel cum exista boli pe care le ducem in spate fara prezenta vreunui simptom, la fel exista persoane care sufera de singuratate fara sa-si dea seama de asta.
Cat de singuri suntem? Chiar daca suntem inconjurati de familie si prieteni/amici, exista cateva lucruri la care ar trebui sa meditam.
1. Singuratatea izvoraste din egoism. Cu cat suntem mai altruisti, cu atat vom fi mai apropiati si uniti/’lipiti’ unii de ceilalti.
2. Daca nu ne putem accepta asa cum suntem, si celor din jur le va fi greu sa faca asta.
3. Oamenii nu sunt ‘posesia’ altor oameni. Persoanele posesive ‘traiesc singure cu cineva’.
4. Refuzul si incapatanarea de a te face cunoscut celor din jur, va degenera in singuratate. [nu putine sunt situatiile in care oamenii s-au 'fript' din cauza ca au fost deschisi, si au ajuns singuri fiindca au preferat sa nu se mai expuna riscului de a fi raniti a doua/treia oara].
5. Absenta increderii/credintei duce de asemenea la singuratate.
Desigur ca s-au scris si s-ar putea scrie carti pe aceasta tema, insa am vrut doar sa pun accentul pe cateva lucruri esentiale. Tu, ce crezi despre singuratate? Cat de singuri suntem?
la naiba…nu pot sa ma concentrez la ce ai scris…
SUNTEM FOARTE SINGURI!
Nicio problema. Maine te vei putea concentra; si astfel vei putea aduce si niste argumente vizavi de raspunsul tau.
ia uite…intrebarile alea …sunt sub formularea mea…sunt flatata
Un motiv in plus ca sa te concentrezi si sa argumentezi…
pai hm…ce mai e de zis?
Ma gandeam ca poate suntem (cand zic suntem ma refer la mine) prea depravati sa fim altfel decat singuri…e un fel de pedeapsa pentru divin si de la divin(dupa chipul si asemanarea lui).
Numai ca gluma sumbra este ca nu suntem singuri in toate sensurile…de fapt au cuvinte bune englezi pentru astea…
suntem inconjurati de o groaza de lume(mai mult sau mai putin dubioasa) si suntem singuri…adica lonely,nu alone.Si e ca si cum ai vezi tot ce-ti doresti si nu poti sa-l apuci…nu e ingrozitor sa fii atat de aproape si totusi sa nu poti sa atingi,sa faci contact,sa asculti(nu numai sa auzi)…poate am adunat prea multe straturi ca sa mai vedem in exterior
btw…te pun la blogroll
sper din tot sufletul ca am facut sens pe undeva…coerenta oricum nu se pune problema…
@dana – mersi pt blogroll
Si da, ai dreptate cu ceea ce spui, insa ma gandeam mai mult la cauze: fata de cele pe care le-am mentionat eu, tu ai mai adaugat ‘depravarea’.
Dar consecintele?
consecintele depravarii sau ale singuratatii?
poate ca nu stim sa iubim sau nu iubim cum trebuie si d-asta suntem singuri sau poate nu cautam ce trebuie…sau poate imi scapa ceva
Ştiţi vorba aia, singur te naşti, singur mori….?
E, cred că pe undeva aşa e. Nu cred că dragostea te scapă de singurătate, sub orice formă o fi ea şi spun asta pentru-că am trăit o dragoste absolută, dar, au fost şi situaţii, din care tot singură am ieşit…pentru-că aşa se întâmplă pur şi simplu.
Dar să trăieşti cu cineva şi să fi singur, asta e o mare păcăleală….şi o mare diferenţă între a fi singur şi a trăi cu cineva singur.
Pe de altă parte, cred ca un individ, dacă ar dori cu adevărat, să nu fie singur, i-ar trebui nervi de oţel, sănătate de fier şi ce mai vreţi voi, pentru că din păcate, cu cât eşti mai deschis şi vrei să ajuţi mai multă lume, cu cât eşti mai vesel şi mai binevoitor, inevitabil, lumea îţi va întoarce spatele. Cât de tare trebuie să fi să treci peste NU şi REFUZ şi să mergi mai departe…
După părerea mea, singurătatea nu are nimic de a face cu iubirea, chiar şi atunci când iubeşti, ai nevoie de clipe de singurătate, pentru că aşa e omul, uneori are nevoie ca spaţiul lui să nu fie invadat de nimic, fie chiar şi persoana pe care o iubeşte cel mai mult. Că decepţiile în dragoste, duc la singurătate…da, dar deja este o altă formă de singurătate…născută din alt cauze..
Doamne, dar complex subiect….
Revin.
ce e aia dragoste absoluta?(nu fac misto intreb)
cu virgula sau punct…
Da, intr-adevar, poate ar trebui sa ne ferim de termeni ‘absoluti’… nu de alta, dar apoi vine lumea sa ceara explicatii. Si daca nu le putem oferi, vor crede ca am vorbit asa, neargumentat.
In orice caz, parerea mea e ca aceste subiecte ‘complexe’, nu au ca scop elucidarea misterului, ci poate chiar, cum spunea Blaga, adancirea lui. Dar totodata fiindca anumite mistere sau subiecte sunt prea mari, nu inseamna ca nu putem discuta despre ele fara a ajunge neaparat la o concluzie definitiva.
Exclud din meditaţia scrisă (:P) sigrătatea în/din dragoste. Singurătatea ţine de liberul arbitru al fiecăruia, noi alegem/facem paşi spre a fi singuri din X,Y,Z motive. Cel mai probabil din “Daca nu ne putem accepta asa cum suntem, si celor din jur le va fi greu sa faca asta”. Cel puţin în lumea copiilor este aşa, să ne amintim fiecare de propria copilărie cu temerile ei. Când creştem mari aceste mici “răni” se fac mai mari (ca la arbori), şi în final alegem unica oază “propriul EU – singurătatea”.
Dana, dragoste absoluta inseamna atunci cand, exista o singura fiinta, un singur suflet, atunci cand cuvintele sunt de prisos, atunci cand nu prea ai cuvinte sa descri starile prin care treci, e atunci cand daca ai chef de o plimbare pe luna, nu e nicio problema….e atunci cand fiecare pas pe care il faci te urca pe culmi de vis, atunci cand dai ce ai mai bun si devi mai bun cu fiecare clipa.
Singuratatea asta si ea, pe undeva are pozitivul ei, nu?
Sunt cazuri in care trebuie sa fi singur, ca trebuie sa iti aduni gandurile, ca trebuie sa iti revi, ca trebuie sa mai stiu eu ce….si asta se poate intampla fie ca esti intr-o relatie, fie ca nu..
Acuma, cred ca cea mai dureroasa e singuratatea cauzata de anumite evenimente, de deceptii, de invaliditati….Cauzata de fapt, unora, voit sau de catre noi, ceilalti…
Si Licurici are dreptate, e oaza aia in care ne refugiem uneori si din egoism, uneori din teama, alteori din necesitate
Eu nu cred în dragoste absolută. Probabil că sunt mai “mare”? :p
P.S îmi plac devierile de la subiect, seamănă cu vântul.
cyborg…eu n-am intalnit chestia asta,dar dragoste complexa eu am avut…ce zici tu acolo poti sa ai si cu o persoana cu care n-ai nimic in comun…laurentiu stie de ce vorbesc…e ca o betie(ca sa nu zic altceva)
@cyborg – ai mentionat intr-adevar una dintre cauze: singuratatea provenita din invaliditate sau boala. Si implicit, teama ca esti acceptat din mila (si nu pentru ceea ce esti).
@licurici – vantul este placut. Si, dupa cum spuneam, poate nu suntem noi cei care sa elucidam misterul. Sau poate suntem si cei care avem nevoie sa ne deviem de la subiect ca sa ne facem intelesi.
@dana – inclin sa cred ca nu stim sa iubim, ca nu iubim cum trebuie [si d-asta suntem singuri]; si cred ca nu cautam ce trebuie. Insa, paradoxal (cu riscul de a devia putin de la subiect), nu stim sa iubim si nu iubim cum trebuie nu fiindca nu am descoperit definitia suprema a dragostei, ci fiindca nu respectam niste principii de baza… si da, cred ca dragostea intre EL si EA, nu e dragostea ’suprema’.
Of, ce ma fac eu cu voi, “necredincioşilor” ? Însă, deviem de la subiect, încercând să vă conving de aceea dragoste….O să o recunoaşteţi voi atunci când o să o întâlniţi…”Când vă întâlniţi cu fericirea…..”
Dar, sunt veselă, s-a pornit în sufletul meu o nebunie, parcă ar fi o vijelie de vară, tunete şi fulgere de râs şi bucurie şi scântei de teamă…pentru-că orice furtună trece…..dar, dragii mei, acuma sunt extrem de fericită, nu ştiu de ce, e un sentiment cam rar, cam nedefinit, nici măcar nu ştiu ce culoare are….
Cât despre singurătate…ce preferi: să ieşi dimineaţa şi să culegi mărgăritare de rouă, adunând bob cu bob şi dăruindu-le sau să fi prizonierul minţii, care, credeţi-mă e capabilă să născocească cele mai adânci chinuri, cele mai negre dureri, capabilă să creeze viitorul imposibil, dar condamnată să nu ştie să îşi dăruiască fericirea, să nu ştie unde să o caute, să nu ştie cum arată, iar când din întâmplare o găseşte, complicata minte omenească….o pierde ?
“Ochii sunt orbi! Cu inima trebuie să cauţi” spunea Antoinde de Saint Exupery în Micul Prinţ, o carte pentru copii mari. Dar oamenii ştiu ce caută? Câţi dintre noi, putem închide ochii şi să lăsăm sufletul să îl simtă pe celălalt?
Haideţi …aţi înţeles “izvoarele” singurătăţii ?
Cine a spart barierele timpului ? Ce poate fi absolut ?…A, da, dorinta de absolut e cu totul altceva…
…Singuratatea ? Cateodata, Singuratatea e atunci cand bati la portile unei inimi inchise pentru tine si spiritu-ti sfaramat geme fara a primi intelegere, cand revolta iti umple pieptul sfasiat de o uimire neputincioasa si cand, brusc…
” Dintr-odata noi doi nu ne-am mai iubit :”
…Singuratatea…Cateodata, Singuratatea e buna si blanda, ca o salvare din mijlocul unei lumi pline de negare, ca un zbor tarziu catre tine insuti, catre EU-l tau ingenuncheat de povara unui adevar inca nedeslusit pe deplin…
Nu cred ca a inteles vreunul dintre voi despre ce fel de singuratate vorbeam eu…
Ma bucur ca ai revenit ! Interesanta noua “haina”
Un anunt ‘neoficial’ (urmeaza si unul oficial): am fost ‘atacat’ de hackeri, virusi, troieni si toata CHINA! Am ales pana la urma design-ul acesta care urmeaza sa fie ‘aranjat’ (in urmatoarele 2-3 zile – deci daca apar chestii ‘dubioase’, sa nu va speriati
. Oricum, tot trebuia sa schimb design-ul in perioada care urmeaza.
Si sper ca noul design sa fie pe placul cat mai multor cititori.
PS: @cyborg: mersi foarte foarte mult ca m-ai anuntat prin email de faptul ca nu mergea site-ul. Ne-ai scapat de foarte multa bataie de cap (fiindca am avut si prieteni in aceeasi situatie).
Cu placere. Sper sa nu mai fie cazul de vreo “excursie” prin China!
pe cand un articol despre problemele pe care le-ai avut?
Stai linistit frate ca dastea patim in fiecare zi…..
interesant subiectul….si comentariile ….parerea mea…..singuri suntem o viata intreaga, mai devreme sau mai tarziu fiecare va realiza lucrul asta sau mai bine zis starea. Se mentiona de dragostea absoluta…sa ceva de gen…:) imi vine sa rad…poate ca asta a existat odata cand exita respect, acum se pare ca a ramas doar jungla in care fiecare este pt el…si da se gasesc inca prosti, printre care ma pot numara ( nu vreau sa supar pe nimeni dar asta-i adevarul ) care mai au sau au avut incredere in oameni…si care s-au ” ars”.
Si cred ca e normal sa vrei sa fii singur si sa-ti puio mie de intrebari de ce? cand nu ai facut decat sa dai ce ai mai bun si sa ajuti….iar rasplata …..ooooooo daaaa….a fost pe masura, numai ca invers.
Partea cu dragostea…. hmmm…in afara de atractie , instinctul ala primar …de ideea de nou…si cam atat . La inceput nu vrei sa vezi defecte, accepti pre multe si vrei sa te schimbi , mda fluturi in stomac…:) si cand au “murit” ( ca e stiut fluturii au o viata scurta , ce se intampla ..? apare singuratatea.., apar compromisurile …si in final..te complaci sau alegi sa-ti vezi de drum ramanand cu amintirile frumoase si gustul amar ca toate au un sfrasit…
@blonda wow de ce atata negativism????
stiati ca noi suntem cam ceea ce gandim?prin negativism ne atragem in cazul de fata singuratatea(printre altele) ; asta cu neincrederea in sexul opus (sau ma rog) e relativa, daca “contabilizezi” putin ceea ce emiti (ganduri, idei etc) se simplifica lucrurile…ca sa nu fiu injurata. sau sa se puna vorbele pe seama tineretii….:)) am sa adaug IN ANUMITE SITUATII….dar clar consider ca un antidot al singuratatii noastre este modul nostru de a gandi..acuma vorbesc din carti…dar fiind citite de ceva ani am “probat” si pe propria piele…..(murphy-puterea extraordinara a subconstientului tau….printre altele)
Va doresc o zi cat mai insorita!!!!!!!!!!!!!!!
Aoleo…nu de singuratate din dragoste vorbeam eu…de singurate generala,metafizica.Singuratatea ca pedeapsa a omului pentru existenta sa…
Singuratatea ca pedeapsa a omului pentru existenta sa ?
Pe cat de multe cunoastem pe atat de putin STIM…
Negativism ?…Elimina cauza care-l produce…Dar daca acea cauza a trecut si rezultatul sau ramane ?
Ceea ce cred insa e ca nimic nu ramane nepedepsit/neechilibrat
Trebuie doar sa ai forta sa induri si SA CREZI IN INGERUL TAU PAZITOR.
El exista si se chinuie odata cu tine, e indisolubil legat de tine si de faptele tale.
IUBIREA EXISTA,
Dar putini o pot recunoaste, putini o pot pastra, caci putini lupta pentru ea si toti cred ca li se cuvine.
Daca tu ai iubit, IUBIREA EXISTA.
Si nu e aceea cu “fluturasi”… “Fluturasii” sunt efemeri, inseamna doar inceputuri.
delia…cu mine vorbesti?
n-ai cum sa scapi de ea…e ca o boala sau ca un blestem
pentru unii ce ai zis tu nu e de ajuns…nu vorbeam de fluturasi,p-aia ii stiu cat de plini de nimic sunt…
Nu vreau sa vorbim despre Iubirea maladiva, destructiva, traita la vreme nepotrivita, aceea care se ascunde, caci stie despre sine cat de murdara e, desi se vrea curata si penibil naiva…
Aceea nu este iubire, intr-adevar, este blestem, blestem perpetuu
Doar daca cel care infaptuieste Raul nu vrea sa rupa Cercul si sa elibereze prizonierul/calau…
Niciodata nu trebuie sa indurerezi cu IUBIREA, niciodata, pe nimeni, nu trebuie sa cladesti viata ta pe suferinta altcuiva…aceasta este IUBIREA
IUBIREA inseamna FAMILIA TA
‘Niciodata nu trebuie sa indurerezi cu IUBIREA, niciodata, pe nimeni, nu trebuie sa cladesti viata ta pe suferinta altcuiva’… mare dreptate ai!
@dana – ‘Singuratatea ca pedeapsa a omului pentru existenta sa…’ aici se cam despart drumurile intre cei ‘credinciosi’ si cei ‘necredinciosi’. Nu poti sa afirmi asta si sa lasi divinitatea la o parte…
E atat de usor sa faci rau, atat de la indemana…
E atat de usor sa te lasi amagit cand tentatia raului si masca mieroasa a unui suflet puhav te invaluie intr-o dulce minciuna …
Cineva sufera, intotdeauna…
INGERUL NOSTRU PAZITOR E ACELA CARE NU NE LASA SA FACEM RAU
Aceasta e IUBIREA…
Anacronic, nu-i asa ?…Zambesc amar…suntem sub vremuri…
nu l-am lasat la o parte…am si zis mai sus dupa chipul si asemanarea lui…singuri…eu cred ca vorbim paralel
stii deja opinia mea despre lucrurile astea
@ delia nu toate familiile corespund imaginii tale…de fapt majoritatea nu corespund…nu toti parintii isi iubesc copiii si cu atat mai putin invers…inca o data nu vorbesc de singuratatea asta
de ce atata negativism?…..e intrebarea pe care o tot aud in jurul meu
Pt ca am crezut 13 ani in “ceva” care nu mai exista…..pt ca tot timpul asta nu m-am gandit niciodata la mine si tot timpul au fost alte prioritati…..ca sa ajung in final ………sa nu mai am NIMIK…..si sa-mi dau seama ca tot sacrificiul meu a fost in zadar si ca intr-o clipa a disparut totul……..iar faza cu speranta care moare ultima…hmm…..speranta sa ce ?…sa pot intoarce timpul?….asta nu se mai poate….asa ca….
Si scopul….dorinta ….increderea….si tot ce mai era s-a dus….dar a ramas singuratatea, neincrederea , dezamagirea,furia pe mine insumi ca am fost o persoana slaba ( desi….culmea toti din jurul meu ma vad altfel si de aceea le este foarte greu sa ma auda vb astfel…)…..pt ca imi dau seama ca puteam sa ma pun pe mine pe primul plan si sa pun inainte de toate dorintele mele si cu siguranta lucrurile ar fi stat altfel….
E urat sa simti singuratatea…..e urat rau….si nu doresc asta nimanui desi ar trebui s-o fac…poate acum multi vor gandi ca nu fac altceva decat sa-mi plang de mila, da o fac, probabil o s-o mai fac o perioada, nu stiu cat, desi am in jurul meu oameni care incearca sa ma faca sa vad altfel viata , sa vad si partile bune, ba chiar o prietena imi spune ca totul in viata are un scop, orice se intampla, orice persoana care iti iese in cale, poate ca asa e….poate totul se intampla cu un scop sau dintr-un anume motiv….nu stiu daca asa e ….poate intr-adevar e ceva sau cineva acolo sus….nu cred ca vom sti niciodata
Stiu ca la un moment dat voi spune gata, pana aici, ajunge cu lamentarile astea de 2 bani, dar singuratatea interioara, asta, va exista de acum inainte, exteriorul insa vreau sa fie altfel, sincer as vrea sa fiu fiara aia ce-mi caracterizeaza zodia si atat
ne-am nascut singuri,si murim singuri. cred ca asta este o boala umana,singuratatea…fiindaca ne este foarte greu sa ii acceptam pe ceilalti,sau sa fim acceptati la randul nostru. Totusi exista marea societate umana…o sa spuna cineva…da exista,dar in interiorul nostru ne-am nascut egoisti,fiecare lupta pentru el..chiar daca vrea sa apara in fata lumii ca EL lupta si pentru ceilalti…sa nu fim ipocriti si sa recunoastem ca in situatiile limita oamenii isi demonstreaza egoismul .
Extrem de interesant si complex subiectul.Ma face sa ma gandesc la urmatorul drum :egoism – orgoliu – lasitate – neputinta ( nu neaparat in ordinea asta). Iar singuratatea din dragoste tine de dorinta ambilor (sau putinta ca sa zic asa) de a fi impreuna. Voi ce credeti?
pai fratilor…nu e vorba de singuratatea din dragoste…singuratate existentiala
Ce ai tu cu oamenii daca ei vor sa vorbeasca despre singuratatea din dragoste?!
Pe de alta parte, singuratatea existentiala, cea la care tot faci tu referire [si se pare ca strigi in pustiu], e cat se poate de reala si, dupa cum am observat, oamenii evita sa vorbeasca despre ea.
Am sa-ti spun eu cam ce cred despre ea. In primul rand sunt 3 aspecte esentiale:
(de relationare) cu tine insuti, cu divinitatea (pentru cei care cred in ceva Suprem) si cu cei din jur.
Sa luam primul aspect: relatia cu tine insuti. Daca eu sunt singur intr-o camera si tu intr-alta, exista posibilitatea ca unul dintre noi sa se simta foarte singur comparativ cu celalalt. Si cred ca asta porneste dintr-o lipsa de cunoastere a sinelui si a modului in care te intelegi si te accepti. In acest context probabil ca primul pas in alungarea sinuratatii este imbunatatirea relatiei cu tine insuti.
Relatia cu Divinitatea (pentru cei care cred) – este cea mai importanta, fiindca odata ce crezi intr-o fiinta atotputernica e de la sine inteles ca, respectiva fiinta stie mult mai bine decat tine ceea ce e cu adevarat util pentru tine (ca un parinte care stie ca pentru copilul lui e mai util sa manance fructe decat dulciuri sau sa mearga la scoala in loc sa se uite la desene animate; si desigur, copilul este convins ca aia trebuie sa faca, sa manace dulciuri si sa se uite la desene animate).
Relatia cu cei din jur – ultima si cu importanta sporita e si aceasta. In fond, singur inseamna ‘izolat, parasit, fara altcineva’. Sunt oameni pentru care socialul este totul, poate chiar cheia existentei. Astfel, ‘eforturile’ pe care le depun pentru integrare (altruism, acceptare de sine, capacitatea de a te face cunoscut) sunt esentiale pentru a nu trai singur printre altii…
Salut!
Este foarte interesant subiectul!
Le propun celor “singuratici” sa-si dea frau liber inimii si nu mai fie atat de negativisti! Intotdeauna exista o cale de mijloc, o rezolvare, cu siguranta.
Pana voi reveni cu un comentariu mai pe masura va propun sa va ganditi la: Sufletul pereche!
Va urez o minivacanta cat mai placuta!
A cumpăra un câine
A venit îngerul şi mi-a spus:
- Nu vrei să cumperi un câine?
Eu nu am fost în stare să-i răspund.
Cuvintele pe care i le-aş fi putut striga erau
lătrătoare.
- Nu vrei să cumperi un câine?
m-a întrebat îngerul, ţinând în braţe
inima mea
lătrătoare,
dând din stânga ca dintr-o coadă.
- Nu vrei să cumperi un câine?
m-a întrebat îngerul
în timp ce inima mea
dădea din sânge ca dintr-o coadă.
Varianta mea de singuratate.
cuvintele lui Nichita
…singuratatea:Singur…dar niciodata singur.
Citisem si pararea lui Horatiu despre singuratate unde spune el ca ne nastem si murim singuri…sunt mai mult decat de acord cu el pentru ca sunt aproximativ 6,780,000,000 de oameni in lume,fiecare diferita,avand alte ambitii,dorinte,idei,placeri,griji,mentalitatea,caracter si aceste diferente duc la singuratate. La o anumita singuratate.singuratatea de a a sta doar tu cu tine. Cine te intelege mai bine decat tine?
) si uneori nici tu nu te intelegi.
Singur…dar niciodata singur.
Dumnezeu se refera la singuratatea absoluta,izolare totala,pe o lunga durata,unde vei innebuni sau vei deveni un salbatic. O persoana nu poate fii singura atat timp cat nu e inchisa, izolata intr-un loc fara viata,pentru ca altfel cunosti lumea,lumea te cunoaste,te va indragi,te va enerva,te va dezamagi,te va incuraja,te va iubi,te va rani dar orice se va intampla nu vei fii singur. Cu toti avem insa lumea noastra,unde ne retragem “intr’un turn de fildes”,unde ne gasim linistea,o singuratate necesara pentru a putea exista TU. In lumea aceasta te definesti tu ca om,felul tau de a fi.
Despre “situatiile in care nu alegi tu sa fii singur” Termen de Laurentiu folosit “inadaptat” explica totul. Nu te potrivesti acolo si sa fim sinceri,daca X vrea sa stea cu MD si MD il repinge,nu inteleg de ce X vrea sa vorbeasca cu MD…adica X vrea sa fie exact ca MD,o persoana,un grup, care judeca? Ciudat… Dupa cum am zis exista miliarde la caractere diferite,si dupa parerea mea daca nu esti acceptat intr’o lume(ma refer la un grup de oameni,o persoana),atunci tu ai ales lumea nepotrivita. Pentru toti exista o lume potrivita.
Eu nu judec lumea,dar sunt judecata de multi
) Eu sunt o fire realista,traim intr-o lume unde toti suntem judecati,barfa e la ordinea zilei si dorinta de bani e arzatoare. toti se grabesc sa judece,dar ar trebui sa se puna in locul lui Y,nu doar in situatie ci sa ajunga sa’l cunoasca si pe Y,sa stie prin ce a trecut si ce simte…apoi vor intelege de ce face el ce face. NIMENI nu are dreptul sa judece! “cine se aseamana se aduna” e adevarat daca traiesti dupa anumite prejudecati,si total fals daca esti dispus sa vezi prin ochii si inima altuia. Cunoscutii mei sunt si ei judecati de altii,impartiti pe alte “categorii”, caci fiecare dintre ei e …el/ea…e unic,e singurul de acel fel,are gandirea lui si fizicul lui. Dar si ei judeca,nu se suporta intre ei,se resping,traiesc dupa prejudecatile “frumoasei” societati. Mi se pare oribil sa scriu “cunoscutii mei sunt de diferite categorii” parca vand ceva,branza 
) branza de oaie,branza de oaie,etc… dar pana si branza e tot branza,si omul tot om e.
Am vazut “ciudat” toti suntem ciudati
) sa fim seriosi..unul pentru altul suntem ciudati. Ciudat inseamna cu “diferit”…acel “diferit” pe care majoritatea nu il accepta,din frica sau necunoscut.Din prostia omeneasca izvoraste faptul ca judeci o persoana fara a o cunoaste,fiecare persoana are ceva rau dar si ceva bun,acestea facand’o speciala. Atat timp cat crezi ca a fi ciudat,a fi diferit este un lucru rau in mod sigur iti pot spune ca te inseli. Sunt judecata dar chiar si pe judecatorii mei nu ii judec,din simplu fapt ca nu am dreptul. Asa sunt ei,asa sunt eu,ei nu accepta felul meu de a fi,eu nu ii pot judeca pentru acest motiv,pentru ca atunci nu as fii exact ca ei?
Am scris cam mult,poate se va deranja cineva sa citeasca,poate nu
Singur…dar niciodata singur.
*Branza de vaca,branza de oaie etc…
scuze pentru greseli
Ai scris mult (si m-am ‘deranjat’ sa citesc), dar ai si pus accentul pe niste chestii importante legate de singuratate si modul in care esti vazut de cei din jur: exista singuratate de care avem nevoie si singuratate de care nu avem…
Iar chestia cu judecata… un singur lucru iti spun: ai mare dreptate!
In primul rand,felicitari pentru blog si pentru cum scrii.Sunt de acord cu afirmatiile tale,insa am cateva pareri care nu coincid in totalitate.De ce ai zis ca singuratatea izvoraste din egoism?Adica daca nu vrei sa ajuti pe cineva,ramai singur?Surpriza:si daca ajuti pe cineva,tot singur ajungi(crede-ma,vorbesc din experienta).Cand cineva iti cere ajutorul si il ajuti,nu vine la tine dup-aia sa te intrebe daca si tu ai nevoie de vreun ajutor de la el/ea!
Singuratatea nu este ceva neaparat negativ,dar nici o stare de dorit.Nimeni nu vrea sa fie deranjat non-stop,dar nici sa fie uitat de toti(mai putin cand au nevoie de ceva de la el).Nici nu poti sa dai vina pe ceilalti daca esti singur.Sau poti,daca vrei,oricum nimanui nu-i va pasa ce crezi tu.Daca ai o atitudine echilibrata,nu vei ajunge nici singur,nici deranjant de popular.
Singuratatea..este pur si simplu o stare psihica si sociala resimtita in functie de personalitatea fiecaruia.Cu cat esti mai retras,cu atat esti mai ignorat de ceilalti.Asta nu inseamna ca nu esti apreciat sau ca esti invizibil.Nu,ceilalti sunt constienti de existenta ta,chiar daca n-au niciodata timp de tine.Ca o concluzie,nu exista niciun vinovat pentru singuratate.Asta e viata:cei care nu au o tona de tupeu in ei,5 masini de lux si mai multe vorbe in ei ca Shakespeare combinat cu Eminescu sunt condamnati la singuratate!
Singuratatea… cei din jur si conceptiile lor ridicole sunt cauza singuratatii noastre. Pt ca exista persoane care vor sa iasa in evidenta in cel mai usor si josnic mod, acela de a calca pe sentimentele si credintele noastre. E usor sa razi de defectele celorlalti, doar pt ca ‘tu’ n’ai avut ghinionul sa le ai…
Eu, de exemplu, sunt foarte complexata, am si eu defectele mele, iar cei din jur ma numesc ‘fraiera’ ca sunt asa negativista si imi vad defectele mai mari decat sunt de fapt. Dar la cel mai mic conflict, nu ezita nimeni sa te faca sa te simti prost, neinsemnat si sa’ti amplifice sentimentele de dispret fata de tine insuti/insati scotandu’ti la iveala acele mici (mari) defecte. Acum am inteles ca de fapt ‘incurajarile’ lor sunt pt a ma face sa renunt la gandul ca pot sa fiu altfel,ca, cu ceva efort imi pot masca presupusele defecte si ma pot simti bine in pielea mea si, in sfarsit, nu o sa ma mai simt singura, respinsa de ceilalti. De ce toate astea? Aici intervin invidia si egoismul celorlalti. In fine.. sunt in momentele mele de slabiciune si s’ar putea sa mai si aberez..Ceea ce vreau sa subliniez este faptul ca neincrederea in tine, in ceea ce esti tu cu adevarat te face sa te simtit singur! Iubeste’te, ai grija de tine si respecta’te; pune’te pe primul plan, dar fara a uita de sentimentele celorlalti!
Tin sa rectific: eram* complexata!
si nu mai esti ? \:)
Felicitari pentru subiect ! In realitatea obiectiva, niciodata nu suntem singuri (vezi povestea cu urmele pasilor pe nisip…). In realitatea subiectiva a fiecaruia – suntem. Cauze? Multe…Probabil ca, atunci cand ne vom intreba DE CE am ajuns sa fim singuri si vom privi adanc in sufletul nostru, acolo vom gasi si raspunsul. Si, odata gasita CAUZA, de noi depinde sa “tratam” si EFECTUL, adica singuratatea. Nu, nu-mi place singuratatea, Doamne fereste ! Cred doar ca ea ne este data pt. a ne obliga sa ne asumam noi pe noi insine…Adica, sa ne intelegem noi pe noi, sa fim mai toleranti fata de greselile noastre- caci e bine stiut ca cel mai bine invatam din greseli, sa ne apreciem – caci nu exista om pe Pamant care sa nu aiba si realizari, si, la toata urma sa ne punem o intrebare logica : “Daca Dumnezeu ma iubeste, si am vazut clar ca m-a purtat pe brate cand eu nu mai puteam sa merg (metaforic vorbind), cine as fi eu sa nu ma iubesc?!”
doar papa e stapanul timpului
Singuratatea e cea mai grea pedeapsa pe care trebuie sa o suporte un om…. Intr-o noapte de singuratate, priveam la steaua pe care, de mica am ales-o ca fiind a mea, deodata am vazut-o cum se prabusea, pierzandu-si lumina in drumul spre pamant. A cazut langa mine si atunci am stiut ca isi traia ultimile clipe. M-am apropiat de ea si printre lacrimi am implorat-o sa nu moara, ca nu mai are cine sa imi aline singuratatea. Mi-a spus: “O alta stea va trai alaturi de tine. Sfarsitul meu inseamna un inceput pentru tine”.
Nu am citit comentariile, dar am citit articolul
Parerea mea este ca singuri iesim din singuratate. Singuratatea este de multe ori felul in care alegem noi sa ne simtim. Persoanele egoiste desi in multe momente se simt bine singure, fara sa le pese de parerea altora sau de sentimentele altora, observa la un moment dat ca nu toate lucrurile pe care ele le percepeau importante sunt atat de importante sau le fac atat de fericite precum ar fi prieteniile, oamenii noi, oamenii generally speaking.
Egoismul care duce la singuratate poate fi pentru ca nu te-ai acceptat pe tine, de aceea nu reusesti sa oferi nimic oamenilor. Pentru ca oamenii altruisti, cei care iubesc sa stea in jurul oamenilor atrag alti oameni altruisti. Adevaratii altruisti sunt cei care, chiar daca s-au fript continua sa ofere si sa se comporte cum simt. Pot fi mai rationali putin.
Fiecare persoana cred ca se “frige” intr-un anumit moment al vietii, pentru ca a fost prea sincera.
Singuratatea..cred ca la un moment dat o resimtim fiecare dintre noi.Mai ales dupa pierderea persoanei iubite. Mai grav mi se pare resimtirea singuratatii atunci cand te afli intr-o relatie, cand simti ca esti singur, ca doar una din parti ‘lupta’.E trist cand unul dintre cei doi nu e ‘acolo’.
Singuratate…cazul meu…am iubit(iubeam atat de tare ca ma durea), poate nu am iubit pe cine trebuia, poate nu am iubit cum trebuia, poate poate poate …concluzia ne-am despartit(divortat)…anii au trecut si fosta sotie si iubire(aici nu sunt sigur ca este fosta, cred ca inca o iubesc) inca ma suna cand este singura, cand este suparata cand …nu este fericita…dar sa revin la singuratatea mea, dupa divort m-am retras, m-am retras in casa, m-am retras in mine… nu am vrut pe nimeni sa nu vad sa nu aud si sa nu stiu nimic de si despre nimeni…anii au trecut singuratatea sa transformat intr-un stil de viata…nesiguranta a pus stapanire pe mine, complexe si dezamagiri…si acum sunt singur si nu am nimic ce oferi…cu alte cuvinte sunt un om fara suflet..retrag nu sunt un om un om trebuie sa aiba un suflet eu sunt doar un corp ce face umbra pamantului care merge la munca rade si glumeste cu colegii si clientii si toate aste de fatada ca sa nu stie nimeni ce simt…
Singuratatea… cand se adanceste e urata tare,plang de durere. …la un moment dat ma simt goala pe dinauntru.Nu am incotro ,asta e viata,pot s-o mai refac acum,anii cei mai frumosi au trecut,nu am stiut sa profit din plin de ei,cand ne era mai bine, el (sotul meu)s-a dus in cealalta lume.(avea doar 38 de ani).Au trecut anii,vor mai trece,ma gandesc la el in fiecare zi ,noapte…Si eu rad si glumesc cu colegii la munca,dar nu simt nimic.NU MA POT BUCURA , ACEST SENTIMENT A MURIT ODATA CU EL.O durere ce n-o pot uita niciodata,e mereu prezenta in fiecare clipa…si intru in singuratate,ma retrag in mine.
Singuratatea o simt cel mai mult acum in prag de sarbatori.
singuratatea este urata,cand sunt suparata,necajita si nu spun nimanui ce am pe suflet vad ,simt ca oamenii ma ocolesc si mai tare.
cine greseste? eu ,ca tac si nu spun niciodata ce ma apasa sau ei ca ma ocolesc si sunt indiferenti?
singuratatea…:))…am parte uneori de singuratatea care ma inspira, ma ridica la un alt nivel spiritual, intelectual…o ador! asta e singuratatea dorita si premeditata. Pe de alta parte, am un deja-vu in momentul de fata, un deja-vu al simtamantului de singuratate care ma macina si nu…nu imi face bine.Nu ma intereseaza nici etimologia cuvantului singuratate, nici sa dezbat prea mult subiectul.pe tema asta poti zice multe, si sa spui nimic in acelasi timp.cert ii ca eu una, in momentele astea, cand nu simt pe nimeni aproape de mine,printre multitudinea de sentimente care mai de care mai daunatoare sufletului meu, simt o invidie arzatoare pentru cei ce, indoctrinati, manipulati, sau cum or mai fi ei, poarta in suflet inaintea tuturor, un Dumnezu.Astia-s oamenii pe care nu-i prea prinzi acaparati de singuratate.Habar n-au ei de existentialism, de conditia omului de geniu, sau a prea-lucidului, sau a nebunului:) ei stiu ca daca nu incalca cele 10 porunci, ajung in rai, si porbabil nu le e nici atat de teama de moarte-pe ei ii fericesc credinta lor suprema.Cum sa nu invidiezi un astfel de om? Ce satisfactie am eu cum ca nu sunt o mediocra, si am alta perceptie asupra lumii ca restul? Ce rost au atatea meditatii, carti, contemplari cu suferinta,cu tot ce ma inconjoara? Sunt singura!
Nu esti.
cu siguranta nu esti singura eva dumnezeue si linga tine cu siguranta dar poate nu tiai dat seamA el sia dat pe singurului lui fiu pentru noi oamenii ne iubeste ne ajuta ne intalege ne sprijineste el nu ne tradeaza incearca siai sa vezi ce bun e dumnezeul nostru aceea invidie care o simti in inima se va transforma in incredere in dragoste golul din inima ta va disparea dumnezeu sa te ajute
…multumesc:)