Fiindca ne pricepem si la fotbal, si fiindca tocmai s-au terminat meciurile primei runde a grupelor campionatului european, m-am apucat sa analizez, sa barfesc, sa sper, sa preconizez, sa ma amuz… putintel.
Nu am sa pierd timpul vorbind despre penibilitatea greco-romana, despre olandezii mecanici (si zburatori) sau despre suporterii spanioli care in timpul meciului au vreme si de dragoste (vezi imaginea care, apropo e proprietate uefa.com).
Voi vorbi desigur despre ai nostri romanasi, ce a fost bine, ce nu, si ce cred ca ne asteapta.
Sa incepem cu ‘pesimismul’ ca sa terminam in tromba:
Nu a fost bine fiindca sistemul gandit nu ne-a permis sa speram la victorie decat printr-o sclipire de geniu (pe care mi se paruse ca am vazut-o la un moment dat, dar ma inselasem: nu era decat un blit din tribuna) sau printr-un noroc. Dar cum romanii ‘e destepti’, nu a fost sa fie. Si cam atat a fost rau (poate eventual ca nu i-a mai altoit arbitrul pe francezi cu niste ‘galbene’ dar apoi ar fi fost si ei ca si noi, rosu-galben-albastru si nu ne-ar mai fi diferentiat).

Daca e sa vedem ce a fost bine, aici sunt multe de spus. Si nu fiindca sunt roman si optimist, ci fiindca sunt realist si stiu cu ce se papa sportul asta cat de cat.
In primul rand am aratat ca stim cum sa nu primim gol. Iar daca nu primesti gol, evident obtii macar un punct (punct care in grupa asta valoreaza… muuult). Am aratat maturitate, disciplina, organizare, determinare (exact lucrurile pe care nu ne place de obicei sa le aratam, chiar daca le avem. E secretul nostru si vrem sa-l pastram pentru noi!)

Avem un tehnician care poate pentru prima data in ultimul timp chiar ‘a gandit’ situatia per ansamblu. Am renuntat la celebrul ‘pe ei, pe ei, pe ei pe mama lor’ pentru un mult mai apreciat (cu uratenia de rigoare - dar sa fim seriosi, Grecia in 2004, isi mai aduce aminte cineva?) rezultat si posibilitate de avansare.

Partea cea mai buna este ca daca repetam ‘performanta’ si cu o Italie sifonata, batucita si cred eu haotica si ’subtire’, ultimul meci, cu Olanda ar putea fi unul de pace si prietenie: noi le dam fete frumoase si ceva goluri, ei se bucura ca in locul Italiei si Frantei se califica in sferturi un ‘minuscul si nevinovat gandacel’ pe care ‘il zdrobim data viitoare’.

La final, o mica remarca in care cred eu ca sunt totusi multi samburi de adevar: daca iesim din grupa asta, avem sanse reale si nu utopice (cum ne-am obisnuit) sa nu venim acasa fara o performanta de povestit urmasilor. Da Doamne! HAI ROMANIA!

PS. n-ai fi crezut ca sunt un fel de microbist, nu?