E trecut de 12, si, cum nu reusesc sa dorm, m-am gandit sa fac ceva util si sa dau o mana de ajutor celor care au probleme cu organizarea si stabilirea prioritatilor. Avand in vedere ca si eu sunt un ‘client’, studiez destul de mult subiectul si incerc sa aplic tot felul de tehnici pentru a-mi imbunatati capacitatea de organizare.
Lectia de astazi este strict pentru ‘incepatori’, adica persoanele care au identificat problema si au iesit astfel din ‘starea de negare’, insa nu stiu ce e de facut mai departe. Totusi, pentru ceilalti, o recapitulare nu strica niciodata.
Toti avem 24 de ore intr-o zi. Si este ciudat cum unii reusesc sa impace familia, serviciul si relaxarea, iar altii nu au timp suficient niciodata. Problema este strict personala, si provine din lipsa de organizare si prioritizare.
Ce conteaza pentru tine?
Asta e cam primul pas care trebuie facut. Nu e chiar usor sa raspunzi la intrebarea asta, insa daca nu vei raspunde, nu ai ce sa organizezi fiindca nu stii ce ai de facut. Simplu, nu?
Compara ce conteaza cu ce faci
Daca e posibil, incearca sa monitorizezi pentru o perioada de timp activitatile in care esti implicat, si apoi sa le compari cu ceea ce spuneai ca e important pentru tine. Daca nu prea ‘pusca’ cu lista, e clar ca ai o problema.
Timpul nu se mai intoarce, e cat se poate de limitat
Timpul poate fi considerat un buget, cu mentiunea ca e mult mai limitat. De bani mai poti face rost, unii mai mult, altii mai putin, dar timpul e acelasi pentru toti. De aceea e important sa nu-i dai cu sutul in fund, sa-l pretuiesti si sa te folosesti cu cap de el, altfel te adancesti in datorii.
Nu stim sa spunem “nu”
Am observat ca asta e unul dintre lucrurile cele mai problematice: nu stim sa spunem ‘nu’. De frica, de rusine, din alte zeci de mii de motive… Si, din cauza asta, ne implicam in tot felul de activitati inutile care nu au de-a face cu planul nostru pe termen lung. Ar fi bine sa ne asezam in fata oglinzii si sa exersam cu termenul asta, ‘nu’. Dupa niscaiva exercitiu, vom fi capabili sa mai alungam din ‘ispite’.
Analizeaza putin ceea ce urmeaza sa faci
Chestia asta e strans legata de paragraful anterior. Ia-ti cateva secunde inainte de a incepe o activitate si gandeste cat de folositoare e aceasta (in primul rand pe termen lung): inveti ceva? te ajuta la sanatate? dar in cariera? dar in viata de familie? te relaxeaza? Merita, sau doar e pierdere de timp? Daca nu, atunci un ‘nu’ hotarat e suficient ca sa trimiti sleahata de ispititori sa cante la alta masa…
Stii ce sa faci, prioritizeaza!
Acum ca stii ce ai de facut si la ce sa spui nu, trebuie sa vezi in ce ordine te ocupi de activitatile de pe lista. Adica iei activitatile care crezi ca sunt mai importante si le pui in capul listei, iar pe restul le trimiti la coada.
Si, cam atat… da, stiu, multi vor spune: ce bine suna in teorie, in practica e greu. Asa e, mai greu cu practica! Mai mult de atat, unii oameni nu vor organizare, le place haosul. Oricum, articolul nici nu-i vizeaza pe acestia, ci doar pe cei care vor sa faca putina ordine in viata lor dezordonata.
Share
exact în cheia discuţiei
Gata, am trimis-o la plimbare sa faca bani cinstiti in alta parte. Aici se fac doar bani necinstiti…
stiu pe cineva care vinde bine un soft de project management. nu intamplator in romania nu vinde aproape deloc.