Fiindca suntem in Saptamana Mare si nu neaparat fiindca suntem mai rai, ci fiindca ne straduim din ce in ce mai putin sa fim mai buni, mi-am zis sa va las sa cititi in liniste, un clasic si simplu indemn la bunatate (in speranta ca macar o singura persoana se va stradui sa fie mai buna):

“Sa traiesti Mimilica draga, sa fii buna, sa fii buna, pentru ca sa poti fi fericita. Cei rai nu pot fi fericiti. Ei pot avea satisfactii, placeri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru ca mai intai cei rai nu pot fi iubiti, si-al doilea, al doilea… al doilea, de! Norocul si celelalte “pere malaiete”, care se aseamana cu el, vin de afara, de la oameni, de la imprejurari, asupra carora n-ai nici o stapanire si nici o putere, pe cand fericirea, adevarata fericire in tine rasare si infloreste si leaga rod, cand ti-ai pregatit sufletul pentru ea. Si pregatirea asta e opera de fiecare clipa - cand pierzi rabdarea, imprastii tot ce-ai insirat si iar trebuie s-o iei de la inceput. De aceea si vezi asa de putini oameni fericiti… Atati cati merita.

A, daca nu ne-am iubi pe noi asa fara de masura, daca nu am face atata caz de persoana noastra si daca ne-am dojeni de cate ori am mintit sau ne-am surprins asupra unei rautati ori asupra unei fapte urate, daca, in sfarsit, ne-am examina mai des si mai cu nepartinire (lesne-i de zis!), am ajunge sa razuim din noi partea aceea de prostie fudula, de rautate si de necinste murdara, din care se-ngrasa dobitocul ce se lafaieste in nobila noastra faptura. Se stie ca durerea e un minunat sfatuitor. Cine-i mai deschis la minte trage invatatura si din durerile altora.

Eu am incredere in vointa ta. Ramane sa stii doar ce sa vrei. Si vad c-ai inceput sa stii si asta. Doamne, ce bine-mi pare c-ai inceput sa te observi, sa-ti faci singura mustrari si sa-ti cauti singura drumul cel adevarat!
Asa, Mimilica draga, cearta-te de cate ori te simti egoista, de cate ori te musca de inima sarpele rautatii, al invidei sau al minciunii. Fii aspra cu tine, dreapta cu prietenii tai si suflet larg cu cei rai. Fa-te mica, fa-te neinsemnata de cate ori desertaciunea te indeamna sa strigi “Uitati-va la mine!” Dar, mai ales as vrea sa scriu de-a dreptul in sufletul tau aceasta: Sa nu faci nici o fapta, a carei amintite te-ar putea face vreodata sa rosesti. Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici multumire mai deplina, ca o constiinta curata.

Pastreaza scrisoarea asta. Cand vei fi de 50 de ani ai sa o intelegi mai bine. Sa dea Dumnezeu sa o citesti si atunci cu sufletul senin de azi.
Te imbratiseaza cu drag,
A. Vlahuta
Cand ai implinit 17 ani“.