Vorbeam zilele trecute despre metanoia, si despre modul in care omul trebuie sa renunte la un obicei prost: fara compromisuri.

Cand decidem sa renuntam la ceva, avem tendinta de a asocia decizia cu ceva spectaculos - promitem sau chiar juram ca nu mai facem x sau y - incercam sa ‘inlocuim’ actiunea cu alta (de exemplu, nu mai fumez dar mananc mai multe bomboane sau mere). Oricare ar fi aceasta ’spectaculozitate’, psihicul nostru are nevoie sa simta ca s-a schimbat ceva. Vrem sa vedem schimbarea, nu doar sa o gandim. Vrem sa avem ceva ‘palpabil’ care sa ne aduca aminte de legamantul pe care l-am facut.

Insa pe cat de normala poate parea aceasta ‘tehnica’, ea favorizeaza si incurajeaza dependenta si ipocrizia.

‘?‘

… simplu: se spune ca indiferenta este mai cruda uneori chiar decat ura. Cand tratam un obicei prost sau un viciu cu ‘legaminte, promisiuni si juraminte’ suntem foarte atasati de el, ne consuma, iar sansele de recidiva sunt mult mai mari. In schimb, daca am lua o decizie ferma si simpla, daca am renunta la ceva fara sa facem insemne pe pereti sau sa ne smulgem un smoc de par din cap [de amintire], daca am lasa schimbarea sa se produca in timp si [in] indiferenta fata de obiceiurile trecutului, cred ca am avea una bucata sansa mult mai mare sa scapam de omul vechi.