… a fost acum doi ani,

timpul cat am stat departe de viata rurala, nu se mai masoara in zile, precum odinioara, ci in ani. primul pas facut dupa ce am coborat din masina, a fost unul scandalos, din cauza unui vitezoman: de fiecare data vitezomanii!

dar nu este genul de eveniment caruia sa-i dai prea mult atentie, asa ca nici macar nu am intors capul…

prima impresie: plata! este, paradoxal, forma dealurilor unde este pozitionat satucul. caruia acum ii spun satuc, si care-mi parea incomensurabil cand nu ajungeam cu mana la clanta usii.

chiar si cimitirul este plat. nu mai este pitit dupa falnicii plopi, ci, la vedere, parca sa ne aduca aminte incotro ne indreptam…

soarele in stanga pe directia de mers, un strigat al eliberarii de cotidian, pasi marunti si lenti, totul pentru o comuniune completa.

evident ca ma plimb de la un capat al satului la celalalt curios, linistit, tantos… un batran ma invita la un pahar de tarie, insa refuz cu acea politete traditionala de care toti dau dovada in mediul acesta. aflu ultimele noutati sau adaptari ale trecutului, sunt putin nerabdator, dar calmul cu care mi se povesteste ma obliga sa stau culcat, si sa ascult zambind istorii populare.

a trecut soarele de turla bisericii si, intr-un tarziu, imi iau ramas bun de la interlocutorul meu. ma intorc sa imortalizez peisajul pentru referinte ulterioare si ajung in preajma ABC-ului care si-a facut loc cu coatele intre doua case uitate de vreme, cu acoperisurile misunand prin iarba.

Merg pe trotuar, si pe marginea acestuia zaresc o musca moarta! La oras niciodata nu vei vedea o musca moarta chiar daca este acolo. Si asta din cauza ca nu este atat de stralucitoare incat sa-ti atraga atentia. Un tanar trece pe langa mine, il salut, dar se uita sfidator in pamant, nici macar la mine. Sa nu saluti in sat este similar cu a-ti rasturna in cap o intreaga traditie, atat de batatorita incat are alura de blasfemie. Ma gandesc sa ma intorc si sa-i dau tanarului o lectie, dar ma opresc totusi: ma macina sentimentul de vinovatie si cel al absenteismului. Cand ai devenit o figura intr-un cadru, nu poti sa pleci pur si simplu. De fapt, poti, dar nu fara consecinte. Ordinea, dezordonata poate, se deterioreaza, si pana un alt chip si comportament este asimilat, lucrurile nu pot sa functioneze normal. Poate tacerea tanarului a fost un semnal de alarma, o pedeapsa…

m-am oprit si am inchis ochii pentru a-i redeschide si a simti zumzetul si forfota evenimentelor trecute la care nu am asistat. Sunt un  zambaret acum, intr-un cadru unde nu apartin decat trecutului, si in care ma straduiesc a ma integra traind prezentul.