uneori ne uitam la cat de patetici putem fi stand in fatza unei statuete si incercand sa motivam de ce se invarte pamantul in jurul soarelui si nu invers. prietene, asta se cheama slabiciune! si, oricata durere sau bataie de cap iti creeaza slabiciunile, trebuie sa le iubesti.  slabiciunile sunt niste momente care preced darea de seama. eliberarea de povara.

ma uit la umbra-mi din fatza care paseste agale, nestingherita, fara intrebari, fara raspunsuri, plata si nevinovata ca o pata de cerneala pe un perete plin de pete de cerneala. acum e in fatza… peste 10 pasi e in spate, inconjurandu-ma si aratandu-mi cum se schimba situatiile in decurs de cativa pasi.  evident ca e noapte si privesc cerul. stai asa: acesta nu este un moment patetic, daca asta ti-a trecut prin cap! cand privesti cerul, el te vede privindu-l de sus. pentru cer, tu esti cer si asta e intr-adevar maret! nu privi in jos, fiindca vei deveni din nou pamant.

ma uit la slabiciuni si vad in jur cum devin puternic. tac si devin puternic. pasesc si devin puternic. din nou. si din nou, si din nou…