[pentru ca stiu ca sunt multi cei care au asteptat cu interes impresiile de la nunta]:
Azi noapte am fost la nunta unui foarte bun prieten. Am fost neinsotit (ca asa e acum situatia). Nu chiar neinsotit: imaginatia, simtul umorului si simtul tragicului, acestea ma insotesc peste tot. Si cand le ai pe astea, nu esti chiar singur.
Atmosfera OK, lume multa; fac turul salii cu privirea sa vad daca mai sunt persoane pe care le cunosc in afara de miri. Zaresc vreo doua pe care le cunosc putin, insa cu siguranta respectivii cunosc pe cineva mai bine, asa ca se intrevede o noapte luuunga cu mine insumi.
Dar uite ca se mai inseala omul cateodata: de indata ce m-am asezat la masa, o chelnerita ma intreaba cu ce pot fi servit. Date fiind circumstantele, m-am gandit ca o sticla de Jim Beam s-ar impleti minunat cu partenerii mai sus mentionati.
Urmatorul pas a fost sa-mi cunosc vecinii si, mai ales, vecinele, dar nu cu strangeri de mana si cu “eu sunt Laurentiu”, ci asa, de la distanta. E important sa cunosti oamenii (fara sa-i cunosti), daca vrei sa nu te plictisesti. La sfarsit, fiecare dintre ei va avea povestea lui. Chipurile lor iti vor ramane intiparite in minte cateva saptamani, iar daca esti inspirat, povestea lor iti va tine de cald, iti va face pielea de gaina, te va face sa razi ca prostu’ de unu’ singur sau chiar sa-ti scape o lacrima.
Cea mai ispititoare dintre ‘prospecte’ (cum ii place unui prieten sa spuna) era chiar in fata mea: roscata, micuta de inaltime, nici subtirica, nici plinuta, clasica si de neclintit. Cu forme voluptuoase, am stiut de la inceput ca va fi ‘batalia’ si ispita cea mai acerba careia va trebui sa-i faca fata 8 ore. Nu mai pastrez secretul identitatii, probabil ca deja ti-ai dat seama cine era: sticla de Coca-Cola, in toata splendoarea ei, la 50 de cm in fata mea. Ispita perfecta. [...] nu o mai lungesc: cand am plecat, era tot acolo, tot nemiscata, tot neatinsa.
In partea stanga statea o doamna, sa fi avut 43-45 de ani, de o frumusete ‘vai de capu’ meu!’. Mi-era pur si simplu frica sa intorc privirea in directia respectiva, si ma luau toate transpiratiile cand ni se intersectau privirile. Si cand ma gandesc ca marea noastra dilema ar fi putut fi ‘aparentele’: eu la 30 aratand de 20, ea la 30 aratand de 40. Si uite cum se duc pe apa sambetei asemenea marete posibilitati…
Am lasat-o pe doamna frumoasa la masa ei sa savureze delicioasa ciorba de legume [mmmm... Sanda draga unde esti/Asa ciorba sa-mi gatesti?! 
Iar alta persoana cu gatitu' care se simte inca datoare cu niste pesti... sa nu deviez prea tare totusi] si mi-am indreptat privirea in fata. Unde, dupa sticla de Coca-Cola, era un cuplu de tinerei frumosi si glamorousi. Am aflat cu ocazia asta ca si salata de varza poate fi savurata in mod ‘glamorous’. Ca ramai glamorous si cand iti atarna de barbie un fir de varza din salata… cel putin nu era un muc. Glamorous sau nu, eu radeam ca prostu’ in targ…
I-am lasat si pe tinerei sa-si termine in liniste (si neatacati de priviri iscoditoare si rasete isterice) salata de varza, si m-am mutat cu privirea mai inspre dreapta. Aici a urmat testul “cat si cum poti sa rezisti unei priviri insistente?”. Candidatul a fost un mascul feroce, care mi-a dat toata seara impresia ca sta sa sara pe mine la cea mai mica manevra pe care as face-o in directia unei fete care statea in stanga lui (fata ce nu era sotia sau prietena lui).
Si iata ce cred ca i-a trecut omului prin cap cand ma uitam la el insistent:
“wtf???!!! ce are asta de se holbeaza asa la mine? gay nenorocit!”
“imi vine sa-i dau un cap in gura si sa-l trag de paru’ ala gelat”
“mi-o fi ramas ciocolata pe gura?”
“asta incearca sa am intimideze si vrea sa se dea la tipa asta bunoaca de langa mine” etc…
Tre’ sa precizez ca, intre timp, sticla de Jim Beam se golea vizibil, si odata cu acest neinteles fenomen, imaginatia mea nestapanita ajunsese prin cotloanele cele mai obscure ale incaperii. Si iata in continuare ce mi-a mai trecut prin minte in momentele respective:
‘oamenii sunt mai frumosi impreuna; exact ca in cazul curcubeului’
‘nicio persoana nu poate ramane indiferenta unei priviri insistente’
‘daca poti sa razi sau sa plangi de unul singur, sansele sa te plictisesti vreodata sunt foarte mici’
‘Discutie io-mire:
io: – te-ai casatorit=te-ai nenorocit!
mirele: – las’ ca si tie iti vine randul!
io: – unii oameni s-au nascut sa se casatoreasca, altii s-au nascut ca sa fie complimentati!’
‘daca ar fi sa dau foc la ceva in timpul unei nunti, ala ar fi protocolarul‘
‘cand stai singur si parasit la masa, prima persoana careia i se face mila de tine este mireasa’
Si a venit momentul sa plec. Am pupat mirii, am luat prajiturelele la brat (nu nu, sticla de Jim Beam a ramas pe masa. Nu e un obicei, e o circumstanta) si am iesit afara. Aici am fost asteptat de un caine pe care l-am hranit cu o prajitura iar apoi, pana acasa, am ascultat povestea taximetristului care a avut cea mai proasta sambata… ei, se mai intampla.
Am ajuns acasa, m-am trantit in pat, si am adormit urandu-le mirilor muuuulta muuuulta sanatate si fericire. Si poate si multa imaginatie, ca ajuta uneori…
Si eu care credeam ca e o preafrumoasa fata,acea roscata
Intr`adevar, imaginatia ajuta uneori 
Apropo,nu te`ai zbenguit umpic pe ritmul muzicii? 
Sincer sa fiu, nu prea. A cam ‘rulat’ genul de melodii pe care nu ma simt foarte confortabil sa ma zbenguiesc…
I see
super tare povestea ta!adevarul este ca multe persoane patesc asta, exista nunti care trebuie sa te prezinti din obligatie si daca nu ai partener sau imaginatie, vorba aia…ai pus-o!!!
hello dino’.interesanta experienta ta la o nunta a unor prieteni de ai tai.tu ce crezi?iti imaginezi cumva sa iti fi fost si mai greu la acea nunta?hmm,dar eu mam amuzat la aceasta mika nunta detaliata.bv tie.app si totusi mia placut ca Jymi tia tinut de urat totusi.tineo tot asa !
Cand o sa te specializezi pe “te sun saptamana asta ca nu ne-am vazut de un an de zile si mi-e dor de tine” ?
mi-a placut articolul! te citesc destul de des.
La mine în sat se întreabă “Cum a fost mireasa”? Nu ne-ai spus nimic de ea…
Mireasa a fost/este frumoasa. Am sa va arat poze (cand le primesc).
Nu frumuseţea mireselor trebuie să-i convingă pe bărbaţi să se însoare,iar pe femei să vrea să se mărite?
Buna! Sunt Oana si citesc ptr. prima oara articolele tale. M-am regasit f. tare in povestea ta ( din pacate )si eu tot singura, insa sincer, chiar mi-a placut si m-a facut sa zambesc. Multumesc
Buna Oana, ma bucur ca macar am reusit sa te fac sa zambesti. Oricum, nu e chiar asa mare tragedie ca esti singura…
E doar o chestie de atitudine. Exista (cam) doua categorii de oameni: cei pentru care e tragic si cand sunt singuri si cand sunt cu cineva, si cei pentru care e misto si cand sunt singuri si cand sunt cu cineva… In oricare situatie ai fi, incearca sa te concentrezi pe avantajele situatiei tale si nu pe dezavantaje…
Poate a trecut destul de mult timp de cand sunt singura si de aceea vad lucrurile astfel si poate chiar sunt indreptatita sa ma simt asa. Oricum, nu-mi plang de mila, nu asta e ideea, ci ca sunt f. multe momente-fericite sau mai putin fericite- cand in fata ta ai prefera sa fie cineva pe sufletul tau in detrimentul unei sticle de cola :
))
Cu intarziere m-am regasit si eu “la nunta”……sau poate ma voi regasi.Interesanta abordare:noroc ca stai bine la capitolul imaginatie…Mie mi-e groaza ca am vreo doua nunti cu participare obligatorie,la o saptamana distanta…tot e bine ca nu sunt in aceeasi zi….sau poate e rau,ca asa scapam de una.O sa iti urmez exemplu si poate scap cu bine din amandoua,mai ales ca vine inevitabila intrebare…cu cine vii?:P….sa fim seriosi,oare de ce e atat de interesata lumea de jumatatea celuilalat daca exista sau nu,daca e macar un sfert din jumatate sau nu:))….si daca cumva vine un raspouns de genu”vin singura” apar in fata ta niste ochi dezaprobatori….whatever….tine-o tot asa:)
Urasc genul acesta de “evenimente”, dar mai mult urasc obligatiile.De ce? Sa ma explic: te duci, te plictisesti ingrozitor ( in cazul meu de fiecare data), stai cu ochii pe ceas, iar cand totul s-a sfarsit zici AMIN si nu stii cum s-o intinzi mai repede. Bun, a fost, e de domeniul trecutului si iti zici cu mandrie ca ai facut-o si p’asta, dar faza tare acum vine: te intalnesti cu mirii peste ceva timp, care foarte incantati si emotionati te intreaba “Cum a fost? Cum te-ai simtit?” Aaa, paaai…
bine scris!
deseară plec și eu la o nuntă(cu prezență obligatorie)…și tot singur 
ps. mai inspirat! )))
Am nimerit si eu pe blogul tau si vazand ca esti oradean am inceput sa citesc…asta cu nunta m-a deprimat…am si eu vreo doua vara asta si nu-mi place sa merg la nunta, nu am mai fost de vreo 3 ani si atunci la verisoara mea,a doua, ca la sora ei nu m-am dus, am preferat un chef la munte…Ce ma enerveaza cel mai tare sunt toti transpiratii care danseaza in draci de parca ar fi concurs sau cei care manca ca spartii de parca vine marea foamete…fitzele unora asociate cu rochii care mai de care mai chicioase si lanturi groase de aur la camasile descheiate sa se vada ca este par pe piept…deci e barbat, ce naiba!
Am sa beau si eu…ce-o fi o fi,daca nu ma simt bine macar sa ma imbat