Am vazut zilele trecute filmul 500 days of summer. Un film excelent, il recomand tuturor.
Singurul regret e ca nu a fost produs mai repede. Pentru mine, ca sa ma poata ajuta, a fost realizat cam tarziu. Dar sunt convins ca pe multi, aflati ‘in pana’, ii va ajuta sa se redreseze (daca au putina minte; daca nu, stati si rablagiti acolo, pe marginea drumului!)
Iata cum stau lucrurile: oamenii (unii) sunt idealisti. Cred in sufletul pereche, in marea dragoste etc. Nicio problema pana aici. Si eu sunt idealist de felul meu. Dar vedeti voi, la un moment dat apare un punct. Iar punctul asta e momentul in care realizezi ca, de prost ce esti, iti doresti sa traiesti mai degraba cu idealul tau, decat cu o persoana.
In fond, nu e nicio tragedie: poate e mai placut si mai comod sa visezi frumos si sa nu-ti asumi nicio responsabilitate.
Mult noroc! [si mie, ca-mi lipseste]
Share
Am vazut si eu filmul cu putin in urma…asa-i, ne agatam prea tare de relatia perfecta sau de ceea ce credem noi ca e perfect; nu vedem detaliile care ‘ne trag de maneca’ si ne spun ‘prietene, nu e ea jumatatea ta’…
Surzi? Orbi? Poate. Ne e teama ca nu mai gasim pe nimeni? Posibil.
Stiu ca e un cliseu, dar de cele mai multe ori poti fi singur cand aflat intr-o relatie, asa ca nu-ti fie teama sa renunti la el/ea atunci cand simti ca e sfarsitul; cu siguranta urmatoarea relatie va fi mai buna si mai matura.