sursa imaginii: partnershipforchildren.org.uk
Ei, despartire e un cuvant din ala, extremist. Agonie si extaz. Despartirile sunt in general ‘dureroase’, insa exista si despartiri care ne fac bine chiar daca, pe moment, nu constientizam asta.
Exista insa o intrebare al carei raspuns continua sa fie un mister: cum ne dam seama care este momentul cel mai potrivit pentru a ne desparti de cineva?
Chiar daca raspunsul este complicat, exista totusi niste sindroame care pot sa ne ajute sa luam/sau nu o astfel de decizie:
- ascunzi lucruri;
- te simti prizonier in relatie;
- (mai grav) te simti prizonier in relatie chiar daca va intelegeti bine;
- (esti si) te simti singur;
- (esti si) te simti neglijat;
- nu sunteti uniti in fata presiunilor care vin din exterior (prieteni, parinti, socri);
- s-a ajuns la vorbe urate (gen: ‘proasto’, ‘cretinule’);
- (mai grav) s-a ajuns la violenta;
Cred ca as putea sa continuu nestingherit. Dar ma opresc fiindca vreau sa stiu ce crezi si tu despre ‘care e momentul prielnic pentru a te desparti de cineva?’, sau ‘cand se umple paharul tau?’.
Salutare!In orice relatie,la un moment dat,intervin chestiile de care ai amintit mai sus,iar asta e grav…Cel mai grav este ca unii,fete si/sau baieti, se complac in astfel de situatii si nu pun punct cand trebuie din diverse ‘n’ motive.Uite asa te trezesti intr-o zi ca iti e sila de omul de langa tine sau mai rau,de tine.Nu se merita,nici intr-o relatie,nici in casnicie sa faci astfel de compromisuri.Cum iei decizia?Simplu,incetezi sa te mai minti pe tine ca:’poate o sa mearga’,'lasa ca o sa fie bine’ si pui punct,indiferent de cate promisiuni ti se vor face.Un om nu se schimba!Acum depinde foarte mult si de scara de valori a fiecaruia,de standardele sale…Eu una(si mi-am revenit la timp) nu accept nik din cele mentionate mai sus si merg pe premiza ca fiecare isi are sufletul pereche ,undeva in acesta lume!
Se pleacă… când nu mai ai pentru ce/cine rămâne.
Am fost mai atentă la ultimul motiv, care de regulă este folosit ca argument justificator: un fenomen cât se poate de banal: de la un cuvânt, privire, atitudine sau peria de dinţi lăsată pe marginea chiuvetei (din seria micilor păcate), care, însă, au “onoarea” să fie picătura ce precede decizia.
Dar, cred că trebuie să te asiguri că plecarea nu a fost urâtă (cel puţin merită să încerci, pentru comfortul emotiv personal) indiferent care a fost motivul.
Mi-am permis luxul să fiu şi moralizatoare, ca de altfel toate femeile de la eva încoace:P
da, chiar de unde sti cand……pai poate fi atunci cand, de exemplu vezi ca brusc ii place sa doarma numai pe partea stanga, asta ca justificare la intrebarea ta de ce nu te mai tine in brate seara, poate fi atunci cand tie iti e rau si il rogi sa iti aduca ceva si in schimb primesti replici de genul “pana si mama e mai vioaie ca tine”, poate fi atunci cand ajungi acasa si nu te simti acasa, cand in loc de draga auzi “fa”, cand nimic din ceea ce zici nu conteaza, cand nu faci nimic bine, cand altii stiu inaintea ta ce urmeaza sa se intample la tine acasa, cand vrei sa te plimbi in parc si nu are chef, cand vorbeste cu mama lui cu orele, cand mai primesti si cate una, cand ajungi dimineata pe la spital pe la urgente cu un ulcer hemoragic si il rogi sa vina cu tine si se face ca nu te aude, desi drumul lui cu masina spre servici trece prin fata spitalului…..vreti sa continui? Astea mi se intampla mie zilnic si zilnic imi spun, aduna tot, fa bagajul si la drum ….Dar …..nu pot….De ce?
@cyborg: poti, dar nu vrei
Nu-mi vine sa cred ce citesc!Cyborg,nu esti in toate mintile femeie!Cum poti u sa suporti asa ceva?Nimeni,dar nimeni ,nu merita asa ceva din partea nimanui.De ce nu pleci odata?Si chiar astept raspuns la intrebarea asta!Ce te tine?Nu ai unde sa pleci?Imi pare tare rau,dar chiar m-a suparat ce am citit aici.Nu te judec,departe de mine gandul asta,dar pe bune…chiar nu te poate ajuta nimeni sa te hotarasti odata?Si sa nu-ti mai bati joc de viata ta?
Vreau să cred că motivul de a nu pleca nu este siroposul “încă îl mai iubesc”.
Dă-i papucii şi înfruntă realitatea, indiferent care este ea; cred că ştii că nu mai ai încă o viaţă rezervă. Ai grijă de tine.
@cyborg – nu pleci fiindca nu ai descoperit inca adevaratul motiv care te mai retine sau nu pleci fiindca nu ai suficient curaj?
Exista si situatii mai riscante in care se impune o despartire. Si, paradoxal, acestea sunt cele in care ‘personajele’ se inteleg chiar bine, nu si-au vorbit urat niciodata, se respecta (cel putin in aparenta), sunt (inca) atrasi unul de celalalt, si totusi… se ajunge in situatia ‘blocata’ in care te intrebi: pai de ce m-as desparti de persoana asta? Ne simtim bine impreuna, nu ne certam, nu ne scrofalim, suntem admirati, ne placem… in astfel de situatii iti trebuie CURAJ. In astfel de situatii ti-e greu sa pricepi ca doi oameni care se inteleg bine si au cate ceva in comun nu inseamna ca sunt facuti unul pentru celalalt…
Momentul sa te desparti este exact acela in care ai inceput sa te gandesti la asta. Ca nu o facem imediat, e altceva. Oricum, pana la urma, deznodamantul confirma primul nostru gand.
Da, probabil acela este momentul ‘psihologic’: cel in care ti-a venit prima data gandul asta. Dar totusi, problema este ‘ca nu o facem imediat’. Sau: de ce nu o facem imediat? Ce anume incetineste sau grabeste aceasta decizie?
nu plec pentru siroposul “inca il mai iubesc”, sunt momente in care stau si analizez si imi dau seama ca nu mai iubesc, dar ca imi doresc sa pot sa fac ceva in sensul asta. Dar orice as face nimic nu e bine, asa ca azi zic ca plec, maine daca e putin mai bine dispus imi zic mai raman. Si, daca ar fi sa plec, problema adevarata este: Unde? E prea complicat de explicat..
Da, e usor sa stai ‘pe tusa’ si sa zici: ‘fii curajos, pleaca azi!’
Dar, intr-adevar, ce faci cand nu ai unde, cand exista factori externi pe care nu-i poti controla?
Cat curaj iti trebuie sa pleci de la rau la… mai rau?
Nu stii cand sa pleci. Pentru ca nu stii daca s-a terminat.
Unii stau in puscarie 20 de ani si dupa 20 de ani se descopera ca nu ei au infipt cutitul… Si daca pleci, trec anii si iti dai seama ca de fapt relatia era inca vie?
Cand ai baga mana-n foc ca merita sa ciopartesti o relatie?
Cu cat pare mai complicat, cu atat e mai simplu: suntem supusi greselii, deci suntem liberi sa plecam oricand. Si suntem liberi sa ne intoarcem oricand, daca mai putem. Daca nu, suntem liberi sa suferim. Suntem liberi sa fim singuri… Da, factorii externi nu-i putem controla. Dar in rest… suntem liberi sa luam decizii si sa ni le suportam.
Deci cu cat suntem mai siguri de decizia noastra, cu atat vom gasi in noi puterea sa ne-o asumam si sa credem ca a fost cea mai buna.
E bine sa plecam atunci cand ne-am hotarat cu adevarat sa plecam.
Foarte bine punctat ['Deci cu cat suntem mai siguri de decizia noastra, cu atat vom gasi in noi puterea sa ne-o asumam si sa credem ca a fost cea mai buna.'].
sa pleci atunci cand inca simti ca nu ar trebui sa o faci si totusi te-ai gandit ca e vremea.aberez!!!stiu…dar am scuze.
am plecat desi il iubesc de mor.sunt in sevraj si nu stiu cat de mult dureaza pana trece.pana nu mai doare.pana te simti din nou fericit.sau macar linistit.
ar fi trebuit sa mai stau dar mi-a fost teama sa nu ajung sa-l urasc.
licurici,esti sigur ca exista o viata de rezerva?
licurici,de fapt spuneai ca nu exista o viata de rezerva…
dar poate ca pe undeva speram ca ea ar putea exista.o viata fara rau si fara bine…
Si sa zicem ca reusim sa ne despartim, nu stim insa cat va dura “sevrajul” , nu stim daca puteam sa facem ceva pentru a impiedica despartirea, nu stim daca aceasta despartire ne va afecta sau nu deciziile viitoare cu privire la viata de cuplu, nu stim daca vom mai putea acorda tot atat de multa incredere pe viitor, nu stim daca ne vom mai atasa vreodata de cineva ca prima oara…Mie mi s-a intamplat sa ma despart de curand de persoana iubita, prima pe care am iubito vreodata si dupa care plang si acum si nu stiu daca aceasta despartire ma va schimba intr-o persoana hipersensibila sau una total insensibila, cert e ca sufar mai mult decat cand eram impreuna cu acea persoana, dar nu mai pot schimba nimic acum… e grea orice despartire, mai ales cea in cazul vietii de cuplu!!!
nu cred ca trebuie sa-ti faci griji ca vei deveni prea insensibil sau prea sensibil.cred ca cel mai important e sa inveti sa treci peste durere si sa nu uiti bucuria .poate ca mai e ceva de facut,poate ca nu era vremea!!!dar daca totusi crezi ca hotararea e definitiva …dupa ce astepti asa inert sa-ti treaca si nu se va intampla,incepi sa invii,sa fii om,sa redevii tu!!!
sper ca mai exista cel putin un om pe lume cu care poti sa fii din nou fericit.
despartitule,da-mi de veste daca ai reusit!!!
pacat ca nu s-au mai continuat discutiile pe tema asta pt ca ajuta, uneori iti este mai bine sa vezi parerile oamenilor straini decat a celor apropiati…sunt mai obiective…sunt intr-o relatie de 7 ani, pot spune ca am iubit pt prima data cu sufletul si nu cu ratiunea, ne-am si casatorit si la 2 ani dupa nu mai pot ramane in relaia asta, nu ma mai simt acasa cand vin de la servici, imi doresc sa stau mai mult singura decat cu el, nu mai imi place cum mananca langa mine, cum doarme, si asta pt ca am avut prea multe asteptari de la relatie si am ramas cu buzele umflate, am inceput sa ma gandesc la cum mi-ar placea sa fie un barbat pt mine si am vazut ca nu e nicidecum el. am luat decizia sa ma despart, pt ca nu era deloc sanatos pt mine sa mai stau cu cineva pe care nu il mai simt si caruia ii vad doar partile negative, iar cele pozitive care sunt multe la nr nu le mai dau importanta, ma saturasem sa desconsider un om nevazandu-i partile bune si ma saturasem sa ma desconsider pe mine stand asa nefeicita…am fugit la 3.000 de km de el de familie, de prieteni de toti, cu gandul sa fac ce-mi doresc…si am realizat ca trec prin stari neobisnuite cu toate ca atunci cand am luat decizia eram f hotarata, plangeam dupa el, acum il iubeam cand ma gandeam la momentele bune din relatie, iubeam modul in care il iubeam odata si imi parea rau…el a incercat in tot timpul asta sa schimbe ce-si amintea ca ma deranjeaza, lupta pt mine sa ma aiba dinou, repara greselile care le-a facut, e exact ce-mi doream odata, s-a transformat in barbatul pe care il vroiam, si m-am intors, si vad doar partile bune din el si vad lucrurile pe care mi le doream odata, si vad un om nebun pt mine acum dupa ce a vazut ca m-a pierdut, si mi-am dat seama ca eu nu mai simt nimic, e prea tarziu pt mine, imi doresc sa simt ce-am simtit odata pt ca acum e asa cum imi doream, insa dorinta de a avea o familie nu o am, sentimentul de a avea un copil nu mai exista si cu toate astea vad ca este un barbat extraordinar, am reusit sa-l iert si sa ma iert pt greselile din relatia asta…se apropie divortul si nu stiu ce voi face, partea de suflet imi spune ca e prea tarziu si imi doresc sa mai simt, partea rationala imi spune sa mai stau sa astept ca poate imi voi reveni si poate voi simti la fel ca si inainte si va fi si mai frumoasa relatia tinand cont ca acum stim unde am gresit…ti-e greu sa te desparti de un om pe care il vezi ca face tot sa schimbe greselile, iti raspunde la toate asteptarile tale, vezi ca si-ar da viata pt tine si am certitudinea pt ultima chestie scrisa, cum sa te desparti de un astfel de om?…daca as sti ca este fericit dupa aceasta despartire as face-o acum, doar ca stiu cat de tragic va fi pt el si nu vreau sa-l fac sa sufere…e prea bun ca si om ca sa sufere.
maya,barbatul acela trebuie sa se vindece de tine,si nu o poate face decat lasandu-l liber.intr-o buna zi ,o sa-i treaca ,dar are nevoie sa fie singur,sa isi dea sansa sa iubeasca din nou.
e valabil si pentru tine.trebuie sa-ti iei zborul si sa inveti sa iubesti din nou.relatia ta ,dupa ceea ce ai povestit,a murit demult.
viseaza din nou!!!si ai sa vezi ca barbatul de care acum iti este mila va invia.
dar ce sa faci cand dupa o relatie de 2 ani de desparti … eu am suferit enorm , el nu stiu…. trec 2 ani in care nu comunicam si vinen si spune ca regreta tot si ca te vrea ….am acceptat si akm dupa un an nu sunt fereicita iar el nu mai face nimic … mi-e frica fara el.. dar niic asa nu mai pot .. il iubesc ca u nebuna………… ce e defacut????
Cel mai simplu e sa dai sfaturi… dar uneori poate si un sfat dat cu simplitate te poate ajuta.
Nu e usor sa te desparti de cineva pe care-l iubesti (stiu, fiindca am trecut, ca multi altii, prin asta). Insa modul in care te-ai exprimat, sinceritatea ta… acolo gasesti si raspunsul: ‘nu sunt fericita’, ‘el nu mai face nimic’. Permite-mi sa-ti traduc asta in limba romana: nu-i mai pasa. De tine, de relatia voastra. Daca i-ar pasa, l-ar durea nefericirea ta, ar face ceva sa indrepte lucrurile… dar asa, cu asteptarea ramai. Si cu nefericirea.
Nu te lasa impresionata de timpul pe care l-ai petrecut cu cineva. Nu te lasa impresionata de suferinta prin care ai trecut (o data) si poate vei fi nevoita sa treci din nou.
Ti-e frica fara el. Dar cu el nu ti-e frica? Asa iti vezi viitorul? Un an fericita, apoi 2 nefericiti, va despartiti… apare dupa 2 ani cu impacarea… si iar o luati de la capat… Ti se pare normal? Nu ar trebui sa ti se para, fiindca NU ESTE NORMAL. Iti trebuie curaj, iti trebuie GANDIRE, ochi larg deschisi ca sa vezi realitatea si asumarea responsabilitatii penru decizia pe care ar trebui sa o iei. Te asteapta altundeva fericirea. Poate vei regreta atunci timpul pe care ti-l petreci acum alaturi de cineva… singura.
Cele bune tie!
multumesc mult pentru raspuns … ai dreptate … ultima oara cand ne-am vazut a spus ca ma iubeste si asa cu mine in brate vroia sa fie, apoi a plecat (eu locuiesc in buc iar esti in ploiesti) si a doua zi imi spune ca defapt nu mai ma iubeste, nu ca nu mam iubeste ca nu e dispus sa mai lupte … apoi iar ma iubeste … in viata mea mai este un tip care ar face orice pt mine si am fost cu el inaite sa ma impac cu cel pe care il iubesc si el actualul a vazut un mesaj dar pe mine nu ma compromitea dar el s-a simtit atacat si prefera sa ma complexeze pe mine ca si crede ca nu am sa il las si ca mereu am sa ma rog de el….
akm am hot s anu mai vb o sapt si in week sa n vdm sa vb… nu stiu ce sa fac sa vb … iar celalalt tip e minunat …
a facut si lucruru bune multe dar apoi spune ca nu mai poate face nimik si ma termina psihic…
(
m-am despartit de el, dar doare … dupa o discutie de 2 ore f calma in care am hot sa ne desp ne-am sarutat 2 ore apoi am chemat un taxi si am plecat ……..o despartire frumoasa dar trista …
suntem in 2010 … am recitit ce mi-ai zis odata si acum chair mi-am invatat lectia , abia acum sunt libera pot s azambesc si stiu ca am sa iubesc pe cine va merita …. de atunci pana acum 2 luni mi-am dorit si sa mor , mi-a revenit , am cedat din nou in fata lui … dar de 2 luni sunt eu cu mine si e atat de bine , nu mai vb cu el pt ca asa am vrut eu , am rupt orice legatura dar am zis k nu va mai trece pana intr- o zi knd mi-am dat seama ca am atatea de fcaut pt mine si pt oamenii care merita, ca pot nu sunt o complexata cum m-a lasta el , ca am atatea de oferit …. freedom after all….
Ma bucur mult pentru tine! Si ma bucur cand vad doua comentarii ale aceleiasi persoane, radical schimbata dupa luni bune.
Sa ai grija de tine, sa mai vii pe la noi si sa ne mai povestesti ce se mai intampla in viatza ta!
Eu si El…..7 ani am fost Noi, un intreg cu toate ingredientele necesare pt o relatie perfecta. De 5 luni Eu sunt eu iar El e el, intregul s-a desprins in doua. El a plecat intr-o noapte sarutandu-ma si imbratisandu-ma cu lacrimi in ochi. Motivul? Nu stiu, da..nu stiu. Unii zic ca de prea mult bine. Cert este ca in viata lui (nici in a mea) nu a aparut altcineva. In astea 5 luni de cand suntem despartiti ne-am mai vazut de cateva ori, a fost ceva elegant intre noi…sperante imi da, dar nu e clar in ceea ce vrea sa transmita.
Sufar, sufar ingrozitor….el e fericirea mea….amintirile dor al naibii de tare, e o suferinta in tacere, nu pot sa fiu manioasa, nu mi-a facut nimic rau…de ce se intampla toate astea? sufletul mi-e incarcat, lacrimi nu mai am, astept ziua in care voi afla de ce a tb sa se intample asta, care-i motivul? norocul meu este ca am langa mine niste oameni minunati care ma sustin si imi mai ridica moralul, Dumnezeu e langa mine si stiu ca ma iubeste si are El pregatit ceva pentru mine. oare cat va tb sa astept dupa acel “ceva”? stiu ca fericirea mea e El dar nu stiu daca il voi mai putea accepta vreodata in viata mea……
Buna,
Citind experientele voastre m-am regasit in multe. Dar la mine e ceva mai complicat.Iubesc un barbat insurat. De vreo 8 ani. Dar din ce in ce as vrea sa nu-l mai iubesc. Dar nu imi inchipui viata fara el, nu pot respira daca el nu este desi imi face mult rau, pentru ca sunt singura atunci cand nu ar trebui sa fiu, atunci cand am nevoie de el, pentru ca pentru mine sarbatorile nu exista ca si fiecare sfarsit de saptamana . Dar il iubesc , ma complac in situatia asta .De multe ori am spus STOP insa nu am avut taria sa-l parasesc. Dar nu mai suport, sufar ingrozitor, imi doresc chiar sa nu mai exist. Va rog, spuneti-mi ce sa fac. Desi raspunsul il stiu. Va multumesc !
Ceau Luana,
ai dreptate, dupa cum spuneai, nu vrei un raspuns de la noi, il stii deja. Si asta e bine. Nu esti in “starea de negare”, constientizezi ca nu e bine ceea ce se intampla. Si da, nu este bine. Insa eu personal, nu am de gand sa te judec, doar sa-ti spun cateva cuvinte.
Problema cea mai mare este ca ai spus “nu imi inchipui viata fara el, nu pot respira daca el nu este”. Oare chiar sa fie asa? Te-ai gandit oare ca, in momentul in care ai luat, acum 8 ani, acea decizie (putin inteleapta, dupa parerea mea) vei deveni prizoniera propriei tale alegeri? Iar acum suferi fiindca dragostea pentru acea persoana este subjugata unei alegeri mai putin intelepte. Totusi, paradoxal, aceasta suferinta prin care treci acum este un semn bun. Iti arata ca valorile tale sufletesi si morale, constiinta ta, nu sunt moarte. Ca tu nu esti moarta. Alti oameni care sunt in situatia ta si nu sufera, ci dimpotriva, par fericiti, sunt morti sufleteste de fapt.
Ce se intampla acum este ca in mintea ta ti-ai creat imaginea ca viata fara el nu exista. Alegerea din trecut si obsinuinta cu alegerea pe care ai facut-o si cu aceasta persoana te impiedica sa iei acum decizia potrivita, incercand sa-ti sugereze ca viata ta va fi searbada fara aceasta persoana. Dar e o mare pacaleala, in care traim multi: bem otrava cu gust de miere. Luam decizii dupa simturi fara sa ne gandim la consecinte. Toti facem asta, nu esti o exceptie
Sfatul meu nu este sa mergi acum la el si sa-i spui: gata, s-a terminat! (cum de fapt s-ar putea sa faci) Insa ai mai incercat asta, si, dupa cum ne-ai spus, nu a functionat. Asa ca sfatul meu este sa te gandesti nu la suferinta temporara pe care o vei experimenta parasind un om insurat, ci la linistea sufleteasca pe care ti-o va da alegerea inteleapta si corecta pe care ai facut-o, la copilul nou-(re)nascut care vei deveni si la modul in care vei putea aborda de acum incolo toate posibilitatile care se vor ivi.
Cele bune tie, nu ma indoiesc ca vei lua decizia cea mai buna pentru tine!
Buna Luana, sfaturile lui Laurentiu sunt nemaipomenite.
La inceput asa ziceam si eu…ca viata mea fara el nu poate continua. Dupa cum am zis de 5 luni nu mai sunt cu el, sufar ingrozitor…dar nu stiu daca voi putea vreodata sa ma mai impac cu acest om. practic, desi nu mi-a facut nimic rau…durerea si tristetea pe care mi le-a provocat lasandu-ma sg sunt de neimaginat. tu tb sa te gandesti ca nu poti continua la nesfarsit relatia asta, lipsa de curaj inseamna amanare, o amanare din care tu ai de suferit. in cazul meu, desi sufar f tare, sa stii ca singuratatea in care ma aflu m-a si ajutat, in sensul ca m-am redescoperit pe mine, tot ceea ce fac, fac doar pt mine, am devenit putin mai egoista sa zic asa, pana acum tot ceea ce faceam o faceam raportandu-ma la el, pe mine ma puneam pe locul doi. trebuie sa te gandesti f bine ca nu poti continua la nesfarsit aceasta relatie, pune tu punct pana nu se satura si pune el primul punct, ca apoi suferinta ar fi si mai mare. curaj mult iti doresc, asteptam vesti.
PS: sunt noua pe aici pe blog, imi plac f mult subiectele tale, Laurentiu!
@bia – ma bucur ca iti plac, esti binevenita aici. Toti cei care sunt pe aceeasi frecventa sunt bineveniti. Si chiar si cei care nu sunt
Si m-as bucura si mai mult daca ele (sfaturile) ar si ajuta pe cineva.
@luana – sa ne mai spui ce se intampla cu tine.
Nici nu stiu cum sa incep. Am avut o relatie de aproape 3 ani, ne mutasem impreuna cu planuri de casatorie,cu tot felul de angajamente si multe altele… cand brusc imi spune k doreste timp k sa reflecteze asupra sentimentelor,k nu stie ce vrea si k e momentul sa luam o pauza eu nu am fost deacord i-am cerut sa-mi zicca ce se intampla cu el, cu relatia noastra,intrun final am luat o ‘pauza de o saptamana’ m-am intors la ai mei timp in care el nu m-a cautat, a trecut sapt fffff groaznica pt mine in care cautam raspunsuri, m-am dus sa cer explicatii si cand sa aflu de la el k i-au reinviat semtimentele pt fost iubita k nu stie nici el ce vrea sau mai bine zis pe cine vrea.de atunci au trecut 2 luni incerc sa-l uit dar cum poti uita pe cineva care vine mereu la tine in fata casei tale sa o ia la plimbare pe aialalta?
Buna,
Va multumesc din suflet ca ati citit randurile mele scrise cu o durere crancena, de om indurerat, de om parasit. Imi este mult mai usor sa-mi sterg lacrimile in momentul in care stiu ca cineva se gandeste si la mine,voi, prietenii mei necunoscuti care ma ascultati si ma intelegeti asa cum n-a facut-o el. Ce pot spune? Ca sufar ingrozitor, ca de sambata el nu m-a cautat, nu mi- a trimis nici macar un mesaj, nu mi-a dat macar un telefon. Dar ce pot face? Sa inteleg situatia, nu? Ca a fost sf. Marie iar pe nevasta-sa o cheama asa si a fost poate foarte ocupat si a uitat de existenta mea cum o face de fiecare data. Sufar foarte tare, prieteni, gandesc din ce in ce mai mult la rostul meu pe acest pamant, la existenta mea, la anii mei asteptand iubire, intelegere , siguranta si putin respect. Realizez acum, tarziu, ca nu am parte de nimic din ceea ce-mi doresc. La 27 de ani eu nu stiu ce-i viata, eu nu stiu cum e sa iesi intr-o seara cu prietenii la o terasa, pentru ca eu nu am prieteni , pentru ca m-am privat de tot si de toate doar pentru el, pentru ca l-am iubit si-l iubesc enorm. Eu nu am nimic. Iar lui nici macar nu-i pasa . Nu pot manca, nu pot dormi, nu pot face nimic, sunt un om paralizat. Si acum sunt la serviciu si-mi vad colegii cum se uita la mine suspicios, mi se citeste tristetea si deznadejdea pe fata. Imi vine sa nu mai fac nimic, sa ma retrag intr-un colt sa nu ma vada nimeni si sa plang pentru ca ochii mei sunt plini de lacrimi. Nu mai pot scrie…
@andra – in toate relatiile exista probleme. Dar totodata trebuie sa existe si o “naturalete”. O relatie nu trebuie fortata sa devina o relatie daca este activitate doar de-o parte a baricadei (asta o spun si din experienta proprie
).
Spuneai “dar cum poti uita pe cineva care vine mereu la tine in fata casei tale sa o ia la plimbare pe aialalta?” Ai pus gresit intrebarea. Nu trebuie, si nu vei putea niciodata, sa uiti persoana. Trebuie sa uiti modul in care simti pentru persoana respectiva. Iar asta se va intampla, mai devreme sau mai tarziu. Cat de tarziu depinde insa foarte foarte mult de tine. Daca-ti vei alimenta propria persoana cu “sperante desarte”, uitarea si, totodata, suferinta va fi mai indelungata. Daca in schimb vei accepta situatia si realitatea asa cum este si vei incerca sa-ti indrepti atentia, sentimentele si gandurile in alta parte, te vei scuti de o suferinta inutila. Sa nu ai senzatia sa crezi ca este usor sa faci lucrurile pe care ti le-am spus ca trebuie sa le faci. Dar asa este corect fata de tine insati. Si chiar daca nu esti capabila sa vezi beneficiile acestor lucruri acum, ele sunt acolo, pastrate pentru tine.
@luana – cuvintele de consolare ar fi apa de ploaie, stiu asta. Si eu personal am trecut prin astfel de stari si-mi aduc aminte cat de inchise imi erau urechile la sfaturile si consolarile prietenilor si amicilor. Situatia prin care treci tu e doar batalia ta. E bine intr-adevar sa stii ca exista oameni carora le pasa de tine (chiar daca nu-i cunosti), dar asta tot nu e suficient, nu-ti poate da nici o solutie si nici o “eliberare” de aceasta suferinta peste noapte.
Batalia cea mare e in creierul tau, batalia dintre ratiunea (politistul) care incearca sa ia deciziile corecte, decizii care intra insa in conflict cu sentimentele tale. Si e tare tare greu sa-ti asculti ratiunea in momentele acestea. Si chiar din aceasta cauza, cum ii spuneam si Andrei mai sus, toata fiinta ta trebuie sa incurajeze activitatile rationale care sunt la pamant in aceste momente. Chiar daca nu ni se pare si nu simtim ca e normal, in situatiile acestea trebuie sa ne straduim sa fim mai “robotici”.
Fetelor, lumea nu incepe si nici nu se termina cu persoanele despre care ne-ati povestit (si din ce ne-ati povestit, eu personal cred ca nici nu va merita – dar asta e doar parerea mea
).
azi din intamplare m-a cautat,sa-mi zica k s-a stricat masina pt care am muncit amandoi, sa-l ajut cu cateva date, sa ma intrebe ce fac ai mei, sa-mi zica mai multe si printre altele sa-mi zica daca vreau sa iesim la un film.
stiu ca nu e bine petru mine sa accept dar ceva din mine zice sa ma duc sa-i arat k pot sa fiu indiferenta,’frumoasa’ cum spune el Ca pot sa fiu eu chiar fara el. Parca as vrea sa ma duc sa il vad si sa ma vada
in relatia noastra am fost amandoi la fel de implicati, din contra el isi dorea o casatorie cu mine si multe altele si eu ii ziceam sa mai asteptam sa termmin intai scoala si apoi vom vedea,am uitat sa precizez k da in primele sapt nu m-a sunat dar apoi incerca sa ma contacteze doar k sa vada ce fac,iar eu ii rasp k mi-e dor de el si multe altele apoi a urmat o perioada de acalmie si acum se pare k iar incepe.
Luana, daca iti face placere si vrei sa te “descarci”, poti sa-mi lasi un id de messenger, adresa de mail, ce vrei tu si te contactez si putem vb mai multe, citind comentariul tau m-am regasit putin si eu acolo.. starile prin care treci acum sunt normale, vor disparea cu timpul, acum nu ai ce face, trebuie doar sa ai rabdare, timpul e singurul care va mai alunga din durerea ta. crede-ma ti-o spun din propria experienta, in prima saptamana dupa ce m-am despartit, nu mancam, nu dormeam…stateam si plangeam nonstop, slabisem 3 kg. asa ca sunt oarecum normale starile prin care treci. capul sus!!! te astept sa vb mai multe daca vrei, mult curaj si multa putere iti doresc
Buna, Bia
Iti dau adresa mea de mail pentru a putea sa luam legatura.Iti multumesc pentru incurajari si astept sa vorbim.
oanacamy23@gmail.com
nimeni nu merita sa suferi pt el … si credetima ca se poate sa treci peste tot , eu am depasit suferinta unei relatii de 6 ani, el este vecinul meu , avem si akm aceeasi prieteni , este cu cineva eu am vrut sa ma despart pt ca nu se mai putea , sunt si greselile si ale ale lui dar stiu ca am dat tot ce am avut si am facut tot mai mult nu aveam si am reusit sa renunt si sa inteleg ca ne faceam doar rau … nu regret ce a fost …. si akm la 25 ani sunt eu si sunt fericita si-mi e bine si stiu ca ca pot iubi …. asa ca tb sa aveti mult curaj (nu a fost usor , a fost cumplit dar intr-o zi am zambit )
EU AM PATIT-O. E GROAZNIC! DAR, ASTA E, EL A VRUT-O!
PRIMA DATA MI-A SPUS CA MA PLACE, APOI, DUPA CATIVA ANI, A INCEPUT SA MA NEGLIJEZE, SI LA SCURT TIMP, UMBLA CU DUSMANA MEA DE MOARTE. BARBATII NU SUNT BUNI DE NIMIC!
CE VA POT SPUNE ESTE CA TREBUIE SA NUL MAI BAGI IN SEAMA, SA NU II RASPUNZI LA TELEFON, SA NU SUFERI, PENTRU CA NU MERITA. LASA-L SA SUFERE, CUM AI SUFERIT SI TU. DACA INCEARCA SA VINA LA TINE CU SCUZE SI CIOCOLATA, NUL BAGA IN SEAMA, CUM AM FACUT SI EU. SFATUL MEU ESTE SA MERGI MAI DEPARTE. CUNOASTA ALTI BARBATI, DAR NU AVEA NICIODATA INCREDERE DEPLINA IN EI. ACESTA E SFATUL MEU, PE CARE SI EU IL URMEZ IN CONTINUARE!
Servus, prieteni in ale despartirilor…
Eu? De 2 luni. Dupa 15 ani. Psihologic vorbind? De acum 5 ani, poate mai bine, puteam face asta. Daca doare? Ca naiba, si surprinzator este ca nu ma asteptam sa fie ATAT de dureros, mai ales ca eu am initiat asta si consider ca am luat o decizie buna. Am taiat orice contact cu el. E un om bun si vreau sa poata cat mai repede scapa de sentimentele pentru mine. Incerc sa nu ma simt responsabila, pentru ca stiu ca la orice relatie participa 2.
Avem prieteni comuni la care mi-e teama sa le spun prin ce trec, au fost 2 luni de singuratate crancena, dar incep sa ma deschid, sa vorbesc. Interactiunea umana e nevoie de baza, dragii mei, nu imi vine sa cred ca nu stiam asta.
Dar e bine… A invatat ce greseli am facut crezand cu toata convingerea ca actionez perfect. Am invatat ca nu sunt si ca nu vreau sa fiu perfecta, ca nu o sa las pe nimeni sa ma creada asa si ca vreau doar sa fiu o persoana calda si vesela. Asa cum sunt de fapt
Am invatat ca am ratiune si intuitie, am invatat ca pot rani usor si pot fi iresponsabila usor. Am invatat ca pot sa invat.
Dusmanii cei mai puternici cred ca sunt singuratatea si dependenta. Ah, sa nu uit de lipsa introspectiei si lipsa privirii critice catre sine.
Off, si inca ceva: nu taceti, spuneti lumii si celuilalt cat mai multe despre voi si dorintele voastre. Asta inseamna si un efort de autocunoastere, si faptul ca va asumati raspunderea pentru ele. Eu am invatat cam tarziu, dar ma bucur ca am invatat-o
buna……am citit si io aici despre ce se vb k se fac 2 luni de cand m-am despartit si eu,si eu sunt cea care a luat decizia pt k se schimbase mult fata de mn,statea mai mult cu maica-sa vb cu orele la tel de-astea si mi-e greu dar vreau in continuare sa fiu tare desi nu a fost zi sa nu ma gandesc la el,pe31 dec pana in 11 noaptea mi-a dat msj pe o cartela veche(apropo am incetat de knd ne-am despartit orice legatura cu el)k nu o sa ma uite niciodata k ma va pastra in sufletul lui si in inima lui si k ma va iubi mereu si k sa i rasp urgent la sms dak vreau sa vina la mn sa ma ia k sa plec cu eleu am gasit msj pe1 ian seara si oricum m-am mirat de msj dar m-am tinut iarasi tare si sper sa trec peste desi e ffffff greu,noroc k am 2 prietene ffff bune ne stim de ani de zile si mai vb ne vedem si vb si asa cu ajutorul lor incerc pe kt posibil sa uit si sa incerc sa merg singura mai departe,multumesc anticipat
Stim cu totii ca despartirile sunt destul de grele, dar pana la urma fiecare trebuie sa isi gaseasca puterea de a se ierta si de a ierta, de a “trece” peste gandind ca “nu a fost sa fie, toate se intampla cu un scop”, trebuie sa ne asumam responsabilitate de a trece, de a merita o sansa sa fim fericiti, sunt foarte multe lucruri simple, pe care nu le observam si ne intunecam gandurile cu lucruri marete. Fiecare isi exprima suferinta in modul lui. Cel mai bine este ca in fieacare zi sa iti ocupi timpul, cu lucrurile pe care le faceai si inainte de a-l sau o cunoaste. Fiecare are un suflet pereche, dar nu trebuie cautat, va veni sigur, printr-o intamplare…niciodata nu se stie…
ok am si eu un lucreu de rezolvat
sunt prinsa intr-o casnicie in care dragul meu sot ma inseala
el este plecat
eu sunt in tara cu copilul
el isi traieste viata
iar eu sufar
nu stiu ce sa fak
am senzatia ka daca dau divort pierd ceva. ce anume? nu stiu. pentru ca ce aveam am pierdut de mult. imi este teama sa fac pasul asta.
sotul ma inseala si cu toate aste tot eu sunt vinovata
ca nu il inteleg
ca el traieste viata
si eu trebuie sa stau sa-l astept pana se satura el de trait viata cu alta
Si eu trec prin momentele cele mai teribile din viata mea,am varsta de 23 de ani,sunt in Italia de 8 luni de zile,am venit cu prietenul, avem o relatie de 5 ani,stam impreuna cu tatal sau el fiind de 7 ani in Italia. In urma cu 3 luni,prt meu si-a chemat cel mai bun prieten din tara,nu dupa mult timp prt meu s-a schimbat foarte mult,nu mai iesim cum ieseam cand eram doar noi 2 afara,nu mai facem multe cum faceam inainte impreuna,in ultimul timp ne certam foarte des,si relatia a ajuns dezastruasa pentru mine,pentru el nu stiu….:(am facut pasul sa vin in Italia,pentru a muncii impreuna si pentru a strange un ban,sa ne facem un viitor….dar totul s-a schimbat deoarece acum ca baiatul asta lucreaza la o firma care transporta ziare,nu mai merge cum mergeam odata noi 2 pe jos,merge cu masina,cand ii zic sa mergem la o plimbare cum faceam inainte,zice ca e obosit,sau ca mai tarziu si adoarme si nu mai iesim….adica intr-un cuvant eu merg sa ma plimb singura tot timpul…:((as vrea sa merg akasa cu orice pret pentru ca nici de munca nu prea am gasit:(((((((si sunt foarte chinuita aici,cum este vorba aceea ‘singur in lume’azi este a 4 a zi in care nu ne bagam in seama,pentru ca ultima oara cand am vorbit,ne-am certat si eram chiar la masa mancam,si mi-a zis vezi ai grija cum vrei sa mananci mancarea!:((a mai avut momente cand a dat in mine iar taicasu nu ii zice nimic:((nu am nici un ajutor sunt absolut singura si as vrea sa ma ajutati cu un sfat!Va rog din suflet!nu e usor sa iau decizia ca ‘ne-am dspartit’dar nu mai pot il iert…mai ales ca ma injura,si nu numai, a inceput sa ridice si mana la mine:((((sunt disperata….Va rog ajutati-ma cu un sfat!!!!Va multumesc din suflet!
Intr-adevar, situatia prin care treci nu e deloc usoara, mai ales ca ai avut de luat decizii importante, precum aceea de a te muta intr-o tara straina.
Totusi s-a ajuns intr-o situatie in care, chiar daca va fi greu, trebuie sa iei o decizie cu mintea, si nu cu inima. Poate ti-e greu sa te desparti de el, insa crede-ma ca daca nu ai fi tu in situatia asta, ci un prieten sau prietena buna, cu siguranta ai sfatui-o sa il lase in plata Domnului si sa se intoarca in tara. Ceea ce si eu te sfatuiesc sa faci (in speranta ca ai pe cineva aici – familie ma refer).
Trebuie sa fie o decizie hotarata, fara sa stai mult pe ganduri. Cu cat vei sta mai mult pe ganduri cu atat iti va fi mai greu sa faci ceea ce de fapt trebuie sa faci: sa-l lasi in pace si sa vii acasa. Esti tanara, nu e ultimul baiat de pe fata pamanatului. Si, din ce ne-ai povestit, s-a ajuns la niste situatii foarte neplacute…
Sper sa te ajute sfatul meu! Cele bune tie!
Iti multumesc din suflet pentru sfaturi!am foarte mare nevoie in situatia asta,sa discut cu cineva,sa ma descarc putin,pentru ca simt ca inebunesk singura aici…intr-o tara straina,am mama si sora care ma asteapta aksa,si de o luna am si o nepotica pe care abia ast sa o vad!:X Iti multumesc mult mult mult mult mult de tot pentru sfaturi!te pup:)
Cu multa placere!
Sa traiasca aia mica, si sa asculte de matusica!
Merci mult de tot,esti foarte dragutz!ms pup