Cand eram (si) mai tanar obisnuiam sa ma cert destul de des. Mai mult de atat, nu o consideram atunci o problema reala. Acum, ca au trecut ani multi, si sunt in stadiul in care cearta este pentru mine rara precum tigarile Carpati, am ajuns sa ma intreb [tinandu-mi mana in barba]:
“DE CE SE CEARTA OAMENII ATAT DE MULT?”
Probabil ca foarte multi ar fi tentati sa spuna din nou: ‘asta e un subiect vast, nu e nici alba, nici neagra’. De acord, insa daca e un subiect vast, nu inseamna ca trebuie last la o parte, ignorat si neanalizat cu toata atentia pe care ar merita-o. Nu am sa intru in povesti si amanunte (avem tot timpul sa facem asta in sectiunea pentru comentarii), tot ce incerc sa fac e sa incropesc o lista cu raspunsuri la intrebarea de mai sus.
Oamenii se cearta atat de mult, (fiindca):
1. cred cu tot dinadinsul ca au dreptate.
2. chiar daca si-au dat seama ca nu au dreptate, le e rusine sa recunoasca.
3. le face placere sa supere alte persoane.
4. vor binele cuiva, dar nu pot sa inteleaga ca modul in care vrei binele cuiva s-ar putea sa nu fie potrivit.
5. se gandesc foarte mult la interesul personal.
6. din invidie.
7. din obisnuinta.
8. au in sange ‘microbul’ (cunosc foarte multe persoane care se cearta doar de dragul disputei, pentru cele mai nesemnificative probleme).
9. din prostie (‘reclama’ cu ‘desteptul cedeaza primul’ nu exista doar asa…).
10. pentru ‘a se descarca’ (din nou aduc in discutie o ‘reclama’, de data aceasta pe aia cu ‘insa cand se umple paharul…’).
11. paradoxal, oamenii se cearta si din ‘bunatate’, vezi cazurile in care o persoana incearca sa ia apararea alteia si intra din aceasta cauza in conflict cu o a treia persoana.
Mda… imi vine sa ma cert cu mine ca sunt obosit si nu-mi mai vin in minte alte cauze (cu siguranta lista e mult mai cuprinzatoare). Oricum, pentru a putea ajunge sa nu ne mai certam, va trebui prima si prima data sa descoperim ‘de ce ne certam’. Si evident, sa luam ulterior masurile de rigoare… Personal, ma bucur ca sunt pe calea cea buna. Tu, pe unde esti? Cu cine te mai certi?
“Dacă accepţi că un om are limite, atunci poţi renunţa. Limitele îngrădesc” Dar, totul e efemer…şi zilele trecute petrecute la ţară, alături de unchi şi bunici pe care Doamne, nu i-am mai vazut de vreo 20 ani, din păcate…..şi tot ce am trăit revăzând locurile care acum există doar în amintirile mele ….şi dimineaţa de azi cu telefonul prin care mă anunţau că unchiul mei nu mai e…şi tocmai îl revazusem….apoi imediat un alt telefon prin care mă anunţau că porcuşorul meu de quineea (unul din ei şi care era şi cel mai mic şi mai scump) nu mai e nici el…brusc…veşti venite pe un fir de telefon…şi eu înţepenită la biroul asta stupid…Aşa că nu mai vreau să mă cert cu nimeni, nu mai vreau să se certe nimeni….e greu atunci când simţi impulsul de a te certa sa stai oleacă să vezi de ce te cerţi…şi îţi trebuie o putere şi mai mare să găseşti calea bună şi ceva imens să rămîi acolo..
Imi pare sincer rau pentru pierderile tale.
“e greu atunci când simţi impulsul de a te certa sa stai oleacă să vezi de ce te cerţi” – acesta este un alt motiv pentru care ne certam: nu ne putem stapani impulsurile. Si, chiar daca ulterior ne mai potolim si ne dam seama ca ne certam degeaba sau ca nu avem dreptate, nu putem renunta de teama sa nu ‘picam de fraieri’…
Da, şi ce greu e pentru unii sa recunoască ca au greşit şi că s-au certat aiurea…..Poate daca ar fi în stare să facă pasul asta, ar fi mai uşor şi simplu să treacă la următorul nivel…autotcontrolul
Şi scuze, am uitat ……mulţumesc pentru urări şi da, “noua haină” e mai şic
Marea mea realizare în relaţiile cu oamenii este că reuşesc să mă cert foarte rar. Merg în vârful degetelor pe lângă un coleg de serviciu, “un pic” mai “mare” ca vârstă, care vede pe fiecare având ceva cu el şi cu mare chef de ceartă oricând (erou, care cred că există oriunde
), astfel am învăţat să evit oamenii care nu-mi sunt “dragi”.
Cu copiii (profesional) nu mă cert, îi cert, dar asta nu se consideră ceartă, NU?
V-aţi certat cu dascălii voştri?
P.S. nu mă deranjează noul chip al căsuţei tale, dar iată mă chinuie
întrebarea: cât de des se va întâmpla schimbarea? 
Cine nu s-a certat cu dascalii?!
Dupa cum spuneam si eu sunt pe calea cea buna. Incerc sa evit orice conflict, fiindca sunt pana peste cap satul de certuri.
Trebuie sa existe mici dispute, ambitii, concurenta, insa daca degenereaza in cearta, nu e bine. Sunt fericit si ma simt foarte bine fiindca am reusit sa ma ‘perfectionez’ in acest segment.
@licurici: in ce sens te ‘chinuie’?
Uita-te bine la noul ‘chip’ asta fiindca nu va pleca in graba de aici (poate doar daca vin extraterestrii, daca se termina Internetul sau daca plec in lume – cu el cu tot…)
“a fi chinuit” este arhaism?
“chipul”? sunt mai conservatoare într-ale chipurilor, ca broasca cu balta ei.
Cel mai frumos în certurile cu ex dascălii este că în timp (sfântul timp) apar asemenea mutriţe calde (de cele mai dese ori).
Cel mai bine este sa eviti a te certa cu cineva indiferent pe ce motiv prostesc,mai ales ca sunt in jurul nostru oameni lipsiti de educatie si perspective inteligente,e mai bine sa-ti vezi de treaba ta si sa nu bagi toate prostiile in seama si sa zambim mai mult.Dati dovada de inteligenta fiti superiori si calmi…
Cred ca ai uitat un motiv esential: orgoliile.
Nu l-am uitat. Atat doar ca e mascat printre cele mentionate (1,2,5).
Urasc certurile
E cel mai urat lucru pe care nu-l pot suporta.
sunt persoane in jurul meu care iubesc certurile..nu e zi lasata de la bunul dumnezeu sa nu igoneasca o cearta
k altfel nu simt ca traesc.offf! nu pot sa inteleg aceste persoane!