Vrei sa ajungi sus? Vrei bani sau admiratia celor din jur? Sau poate ai sa-ti demonstrezi tie ceva? Exista doua cai: una scurta, cu rezultate imediate si trecatoare, si una lunga, anevoioasa dar care-ti va asigura locul in ‘Hall of fame’.
Prima: specula, punerea intereselor tale in fata intereselor tuturor; nu te dai in spate de la nimic; fentezi, tai si spanzuri, apelezi la cele mai ‘intunecate’ tertipuri.
A doua: muncesti, te sacrifici, pui si interesele celorlalti in prim plan, uiti de tine. Si, ce e mai important, ai rabdare. Precum un culturist care se uita in oglinda cum ii cresc muschii milimetru cu milimetru.

OK. Am lamurit asta: vizezi succesul. Primul mare obstacol de care te vei izbi este teama . Teama ca ai putea chiar sa reusesti, teama de tine si, mai ales, teama de cei din jur. Concurenta este foarte mare in aproape orice domeniu. Exista foarte multi oameni mai destepti, mai frumosi, mai bogati, mai ajutati. Toate acestea nu fac decat sa te intimideze, sa-ti tremure nadragii precum lui Baiazid in fata romanilor. Ce-i de facut? Te lasi pagubas?

Am sa relatez povestea celui caruia nu-i mai este frica de Statuia Libertatii:
“Prima zi de cursuri la Universitate a avut o insemnatate deosebita. Intrasem doar 3 baieti si vreo 22 de fete. Marea majoritate luasera note mai mari ca ale noastre, si cea mai mica dintre ele era mai mare decat mine. Recunosc ca am trecut pragul cu inima cat un purice si nu ma gandeam ca voi face fata unei asemenea provocari. Fiecare detaliu era impotriva mea. Incercam sa-mi fac curaj, insa teama ca nu ma voi ridica la asteptarile de rigoare ma macina ca intr-un mixer.” [Stop!] Nu m-am descurcat prea bine ca sa exprim ceea ce simteam in momentele respective. Reiau: Eu, un soldat pishpirel, intr-o armura de tinichea fata in fata cu balaurul cu 22 de capete si 44 de sani! Inspaimantator, nu?

Restul povestirii nu mai are istorie. M-am adaptat si integrat rapid, am fost tot timpul printre primii, bursier, centrul atentiei (deh, exagerez putin, dar am si martori), sef de grupa etc.
Concluzia? Noi oamenii traim cu o gramada de prejudecati. Ne luam tot timpul dupa ce “se spune”, dupa ce “am auzit”, ii supraestimam pe cei din jur, ne gandim foarte mult la reactiile noastre si nu ne mai ramane timp sa ne gandim si la calitatile noastre.
Lectia mea din facultate? Oamenii sunt statui ale libertatii, mai frumosi si mai destepti,te temi de ei pana ajungi sa ii cunosti.
De ce nu ma mai sperie Statuia Libertatii? Fiindca acum o cunosc. Nu poti sa concurezi impotriva celor pe care nu-i cunosti. Fiindca tot timpul iti va fi teama de ei. Si este gresit! Nu te mai compara cu cei pe care nu ii cunosti.
Si, crede-ma, esti mult mai bun decat ai impresia!