Suferinta de care vorbesti tu este mult mai intensa si periculoasa [vezi cazurile pasionale], si sechelele cu care ramai sunt mult mai mari, deoarece sunt multe aspecte care raman ‘nerezolvate’.
Despartirile bruste implica de cele mai multe ori si atitudini ostile reciproce.
Cunosc N cazuri de cupluri care s-au despartit fara sa stie exact de ce… Si aceasta incertitudine te bantuie mult si bine, si nu-ti permite sa ‘dezvolti’ normal o alta relatie.

Deci, sunt constient ca nu mai merge treaba, dar fiindca stiu ca voi suferi, prefer sa aman, sa ma ‘pacalesc’ pe mine insumi si implicit pe celalalt, sa invoc scuze, motive si sperante [desarte] doar pentru a amana verdictul [deja constientizat].
Insa si in aceasta slabiciune, amanare, omul poate sa se intareasca si sa se pregateasca mai bine pentru momentul ‘culminant’: despartirea efectiva (e ca si atunci cand sufli in supa cate putin ca sa se raceasca pentru a o putea manca; cei care se reped si iau o inghititura fierbinte din prima, se ard si… sufera).

‘O lupta-i viata; deci te lupta
Cu dragoste de ea, cu dor

Oricare-ar fi sfarsitul luptei,
Sa stai luptand, caci esti dator.’

…si Biblia ‘completeaza’: ‘cine va rabda pana la sfarsit va fi mantuit’.
Si, desigur, celebra ‘te-ai inecat ca tiganul la mal’…

E intr-adevr usor sa dai citate si mai greu in viata de zi cu zi, dar aceste citate cuprind esenta. Dezbaterile si problemele apar in momentul in care il luam pe ‘CUM?’ in brate…

Parerea mea e ca nu trebuie sa ne consolam ca suntem rai ci, sa ne straduim, dupa puteri si posibilitati, sa devenim mai buni. Dezertatul nu-l vad ca o solutie…