Stiu, stiu, stiu… La ce-mi foloseste?

Incotro s-ar indrepta discutia daca i-am da celuilalt dreptate? Cat de lezati am fi? Care e cel mai rau lucru care ni s-ar putea intampla? Daca nu e atat de grav pe cat creadeam ca ar putea fi, poate ar fi timpul sa reconsideram modul in care abordam discutiile cu cei din jur.

“Esti prea bun, nu poti sa fii adevarat! Dai prea mult, oferi prea mult, asta nu poate exista in realitate! Ti s-a intamplat sa auzi asa ceva vreodata? Ti-a spus cineva ca bunatatea ta e un fel de…port ilegal? Nu ai voie, zice-se, sa fii asa…Iti trebuie permis special, o dovada, o…nu stiu, ceva acolo. Altfel, esti bagat in laborator si supus unor teste speciale de parca apartii unei specii ciudate. Heeei, aloooo, popor de Toma necredinciosu’, o fi “specia” asta pe cale de disparitie si se intalneste din ce in ce mai rar, dar nu a disparut inca de tot. Propun sa facem un fel de rezervatie naturala, sa ii adunam pe toti cei care mai sunt asa si sa organizam program de vizite sau chiar cursuri de scoala si de facultate.
Oamenii trebuie sa invete sa fie mai buni, sa dea fara sa ceara, sa iubeasca fara conditii, sa inteleaga ca trebuie sa traiasca si cu sufletul nu numai cu mintea, care si asa e bantuita de problemele vietii de zi cu zi. Sa invete sa priveasca in ochi si sa vada dincolo de ei. Sa judece oamenii dupa ceea ce sunt cu adevarat si nu dupa ceea ce cred ei ca sunt si sa nu le fie teama de asta. Trebuie sa facem ceva si sa invatam sa credem! Trebuie sa invatam sa intindem mana pentru a darui, nu pentru a cere. Trebuie sa invatam, in acelasi timp, sa si primim darurile astea, fara sa ne minunam si sa credem ca ele ascund altceva. Sa le primim pur si simplu si sa ne bucuram de ele pentru ca sunt daruri facute din suflet.
Da, sunt rari oamenii buni, din ce in ce mai rari…precum floarea de colt. Dar ei exista cu adevarat …inca!”

Pozitive:
Dragostea
Credinta
Dorinta
Sexul
Entuziasmul
Speranta
Romantismul

Negative:
Frica
Ura
Gelozia
Razbunarea
Lacomia
Superstitia
Mania

Dudeştii Noi se află la 12 kilometri de Timişoara, la câţiva paşi de la ieşirea de pe DN 6 spre Cenad. Primul primar ales în comună este Alin Nica, care la 23 de ani devenea cel mai tânăr primar din ţară. „În 2004, aveam doi contracandidaţi: Mita şi Jula, două nume predestinate. Am ajuns după aceea să mă înţeleg foarte bine cu ei. Am câştigat la 20 de voturi”, şi-a început povestea Alin Nica.
Tânărul primar s-a apucat rapid de treabă. Era un „sat fără câini”, la marginea Timişoarei, fără drum şi iluminat stradal. “Drumul era plin de gropi. Nu putea merge pe asfalt decât cu viteza a doua. În rest, era numai drum de pământ. Era beznă. Nu era nici sediu de primărie, nici grădiniţă. A trebuit să mă gândesc la o strategie”, a mai spus Nica.

Citeste mai departe povestea transformarii Dudestilor Noi.

1. Mostenire nefavorabila – daca parintii tai te-au lasat putin “dotat” (talent, intelect etc.). Chiar daca se poate compensa prin alte lucruri, acesta este unul dintre lucrurile care cu greu se pot “indrepta”.

2. Absenta unui scop al vietii bine definit.

3. Lipsa ambitiei de a nu ramane in mediocritate.

4. Lipsa educatiei. (Educatia privita din perspectiva “esti recompensat nu pentru ce stii, ci pentru ce aplici din ceea ce stii”)

5. Lipsa autodisciplinei. Disciplina = autocontrol. (In primul rand controlul asupra obiceiurilor, lucrurilor si influentelor negative)

6. Neglijarea sanatatii. (vicii, lipsa de miscare etc.)

7. Influentele unui mediu nefavorabil al copilariei.

8. Procrastinarea –  ”eterna amanare a lucrurilor importante pe care trebuie sa le faci” – Majoritatea o dau in bara din cauza faptului ca tot asteapta “momentul potrivit”. Nu exista un “moment potrivit”. Incepe acum, lucreaza cu ce ai, lucrurile se vor perfectiona pe parcurs.

9.  Absenta perseverentei.

10. Personalitate negativista.

11.  Lipsa controlului asupra dorintelor sexuale.

12. Dorinta necontrolata pentru “ceva pentru nimic”. Un bun exemplu: jocurile de noroc.

13. Indecizia (sora buna a procrastinarii). Persoanele de succes decid rapid si schimba decizii incet; ceilalti decid incet si schimba des si repede.

14. Prezenta unei sau a mai multor “frici principale”: frica de saracie, frica de critica, frica de boala, frica de pierdere a iubirii cuiva, frica de imbatranire, frica de moarte.

15. Alegerea gresita a partenerului de viata. Aceasta este una dintre marile cauze ale esecului.

16. Precautie exagerata. La fel de daunatoare ca si asumarea unor riscuri fara sens.

17. Alegerea unor parteneri de afaceri nepotriviti.

18. Superstitia si prejudecatile.

19. Alegerea nepotrivita a “meseriei/vocatiei”.

20. Absenta controlului asupra dozarii eforturilor catre telul principal.

21. Prezenta atitudinii “eu sunt smecher, arunc cu banii la lautari…”.

22. Lipsa entuziasmului.

23. Intoleranta.

24. Patimile.

25. Incapacitatea de a colabora cu altii.

26. Posesia de putere ce nu a fost castigata prin eforturi proprii.

27. Rea-credinta.

28. Egoism si trufie.

29. Prezenta atitudinii “prefer sa ghicesc in loc sa gandesc”.

30. Absenta capitalului.

In toate discutiile despre “cine e de vina pentru starea asta, ce ar trebui facut, cat de proasta e decizia X si cat de buna e decizia Y”, nu am sesizat decat aceeasi eterna ipocrizie: politicienii care nu-s la putere au solutii mai bune decat cei care sunt; pentru situatia actuala e de vina Basescu si guvernul Boc. La un moment dat ma apucase o scarba mai mare decat acea care ma apuca atunci cand mananc nuci sau sfecla rosie.
Romanul prostu’ se uita la tot circu’ asta si, imbatat de vorbe dulci, si lacrimi electorale, are senzatia ca in Romania va fi bine. Parerea mea este ca in Romania nu va fi bine. Nu va fi bine nici la anul si nici peste 50 de ani [fiindca tineretul, "baza" tarii, e mai degraba interesat de porn, manele, cocalarism, pitzipongism si scandal]. De ce?

Mi-am amintit povestea lui Avram. Dupa cum stiti probabil, Avram a fost un om “pe placul lui Dumnezeu”. Si cu toate acestea fara vreun copil, pe care si l-ar fi dorit nespus. Insa credinta i-a fost rasplatita si, cand aproape ca nu mai spera, Dumnezeu i-a daruit un fiu.
Chiar daca stia cat ii este de dedicat, Dumnezeu l-a supus testului suprem: i-a cerut sacrificarea propriului fiu in semn de credinta, dragoste si daruire. Si desigur ca stiti si incheierea: in momentul in care Avram, si care intristat puternic s-a supus totusi vointei Celui de Sus, a incercat sa-l injunghie pe Isaac, Dumnezeu l-a oprit si i-a spus: “acum stiu ca-L iubesti pe Dumnezeu mai mult decat pe propriul fiu”.

Poate te intrebi de ce in acest context, aceasta poveste. Daca nu e deja clar, va spun de ce: fiindca aceasta situatie de criza in care se afla Romania, s-a ajuns in mare masura din cauza unei crize a individului roman. A individului roman. In tot acest timp, toti sunt cu degetul indreptati spre altii: PDL-istii spre PSD-isti, pensionarii spre Basescu, Basescu spre Guvern, Guvernul spre X, Y spre Z… nimeni nu sta in fata oglinzii. Nimeni nu admite ca criza a pornit de la mai mici sau mai mari compromisuri ale indivizilor acestui popor: eu, tu, Basescu, Boc, Geoana, X, Y si s-a acutizat, atingand acum probabil apogeul suportabilului. Compromisul de a ma duce cu “pachetel” la medic de parca ar fi fost un drept! Compromisul de a accepta bani pe care nu ii meriti, pentru care nu ai lucrat. Compromisul ca manac jumate din crema de finetti pe care trebuia sa o bag in cornurile brutariei la care lucrez. Propagarea mentalitatii si “traditiei”: daca nu curge, picura! Par maruntisuri, intr-adevar, dar, ne place sau nu, ASTIA SUNTEM! [si, ce e mai grav, nu dam semne ca am dori sa ne schimbam]

Mama se revolta atunci cand spun ca nu vreau sa merg la medic cu pachetelul (stiind ca in acest fel nu voi fi tratat “preferential”). Ca daca mergi cu propriul copil la medic, nu poti sa nu “impingi” ceva, ca altfel risti sa nu fii bagat in seama (sa ma scuze mama ca am dat-o pe ea de exemplu, fiind sigur, dintre toti cei pe care ii cunosc, CEA MAI DEVOTATA meseriei pe care o practica, insa vreau sa tin degetul atintit cat mai “spre mine”).
“Noi nu suntem Avram!” Noi nu am alege sa ii punem in primejdie pe cei dragi… pentru ce? Pentru un scop nobil? Pentru un viitor mai bun, dar foarte indepartat, al nepotilor nostri?

Da, asa este: noi nu suntem Avram. Si nu cred ca vom fi vreodata. Mi-as dori, dar sunt sceptic. In acelasi timp insa, daca nu vom avea “Avrami”, ne vom scalda, ne vom invarti si ne vom adanci intr-o mocirla din care, la un moment dat, nu vom mai putea iesi.

Eu nu stiu ce vei face tu. Dar stiu ce-mi doresc sa fac eu: sa ma uit in oglinda. Atent. Atent de tot. Fiindca stiu ca am (inca) cosuri si puncte negre.

Partea buna este ca am sa renunt si la Mountain Dew. Nu e mare lucru sa renunt. Trebuie doar sa ma gandesc cat de daunator este sanatatii. Sa ma gandesc ca dau 5 lei ca sa beau o licoare de culoarea pisatului, care ma tine treaz pana la 7 dimineatza si care ma lasa cu arsuri in stomac.  In loc sa dau 2 lei pe o sticla de apa plata sanatoasa si sa ma culc la o ora a oamenilor normali.

Faceti si voi socotelile, si daca am calculat eu ceva gresit, va rog insistent sa imi spuneti.

Daca vrei, daca iti pasa, ajuta-ma neconditionat. Binele tau nu e si binele meu. Nu-mi aduce aminte cate chestii ai facut pentru mine! Cand ma ajuti nu e vorba despre TINE, este vorba despre MINE!