Ridic lenes privirea si o lipesc tampeste de monitor: litere mici, cifre, imagini, oameni cu nume ciudate care rad de alti oameni cu nume ciudate, intr-un ciclu de o culoare neobisnuita. Oameni care nu ar putea trai fara degetul aratator. Inchid ochii fiindca ma apuca sila. ['Obosila' ma apasa chiar mai tare decat oboseala].

[Sunt copil, si duc in spate un brat de vitze de vie uscate. Bunica face paine. Eu trebuie sa pregatesc cuptorul. Sunt hipnotizat de caldura si flacarile lui, si parca simt ca-mi pedepsesc greselile apropiindu-ma curajos de el. Le ard, pur si simplu. Nu miros a cafea...]
Gandul asta ma trezeste; si mirosul cafelei. Oamenii cu nume ciudate se injura in continuare. Nici macar nu se cunosc, dar se injura intr-un duel al creativitatii obscene.

Dau pe gat o sorbitura din lichidul cafeniu.  Las capul intr-o parte in speranta ca, dincolo de monitor, am sa vad un curcubeu. Acolo insa nu e decat automatul de cafea, in 3 culori. Inchid ochii sa prind curcubeul, insa e atat de senin acum, incat trebuie invoc ploaia care sa-mi aduca curcubeul. Nu sunt atat de puternic.

Suna telefonul si imi dau seama ca nu au mai ramas pe lume decat eu si oamenii cu nume ciudate. O cana de cafea si un curcubeu in asteptare. Momentul acesta si iluzia ca va ramane aici pentru totdeauna.

Anii au trecut. Intr-o zi, vulturul, acum batran, a vazut pe cer o pasare maiestuoasa. Plutea cu maretie pe aripile vantului, fara sa dea macar o data din aripile sale aurii.
Fermecat, vulturul a intrebat:
- Cine este?
- Este regele pasarilor, vulturul, i-a spus o gaina din apropiere. Regatul sau este cerul. Al nostru este pamantul, caci noi suntem gaini.

Iar vulturul a trait mai departe si a murit ca o gaina, fiindca asta stia el ca este…

Anthony de Mello – Cantecul pasarii

“Potrivirea nu exista; o cauti, desi nu are sens; potrivirea o inventezi. Iei de aici asta ce nu-ti prea place si o pui langa cealalta care-ti place mai mult. Si le-ai potrivit. Va puteti tine de mana.”

M-au intrebat apoi, ca s-au tot tinut de mana, ce se intampla dupa. Va dati seama? Vor ‘dupa’. “Pai ‘dupa’ se intampla ca iti mai place parul si ochii ei, muschii si zambetul lui, singura problema e ca acum vreti dupa“. Nu mai vezi persoana, vezi elementele. Bune, rele, care cum fu’ inzestrat. Si atunci, primesc privirea ‘asta stie ce vorbeste’, ‘asta habar n-are’… are, n-are… Daca tot m-ati intrebat, de ce va mai pasa?
[...]
Cica sunt casatoriti acum de cativa ani. Cica… nici ei nu mai stiu. Nu se mai tin de mana, au dubii. Dar macar nu ma mai intreaba pe mine nimic.

impiedicat in explicatii. pe care le-am dat de 12 ori pana acum. aceeasi poveste, coafuri diferite. intonatie si voce schimbata, picioare mai lungi sau sani mai provocatori. adaptarea inteligenta sau adaptarea strategica, in functie de interes si dispozitie.

impiedicat in prejudecati si aparente. batalia de a convinge maslinele sa creasca in pamant. catelusul care umbla cu covrigul in coada dupa picioarele putin desfacute sau decolteul in forma de V adanc. mai bine m-as delecta cu covrigul, pitit undeva intr-un lan de grau. m-ai gasi si acolo?

impiedicat in defecte. alunecand in uleiul cu care trebuie sa-mi ung mecanismul. te las, ca ne pierdem timpul. tu pierzi timpul meu, eu il pierd pe-al tau. iar cand va fi sa-l cautam, nu vom mai fi avand nici macar explicatii pentru prostiile tineretii. pentru calcule gresite. pentru forme apetisante. pentru planuri rostite, nu gandite.

in final, am sa iau una si am sa ma invelesc cu ea. am sa apun si am sa rasar cu ea. ca la inceput.

Avem o viata scurta in general. Un sezon. Unii sunt tinuti in pivnite inainte s-o sfarseasca, altii calatoresc. Insa viata e atat de scurta,  incat nu-mi permit nici macar sa ma intreb ‘de unde aceasta discrepanta?’, ‘de ce unii privilegiati si altii batuti de soarta?’…

Si povestea mea e scurta. La putin timp dupa ce am vazut lumina zilei, am fost imbarcat spre vanzare. Norocul, sau ghinionul cum avea sa se dovedeasca ulterior, e ca am fost scapat de langa restul fratilor. Am nimerit intr-un loc aglomerat. Fara perspective, dar aveam sansa sa traiesc mai mult. Mult mai mult!

Si apoi ai aparut tu, pe trotuar, unde eram si, cu mintea-ti zbuciumata, neatent si nepasator, mi-ai tras un sut. M-am rostogolit si m-am rostogolit. Am sperat ca voi nimeri intr-un loc unde sa mai pot macar trai o zi! Si am nimerit sub roata unei masini.

Am murit. Multumesc!

(*evenimentele mentionate aici sunt cat se poate de reale. In rolul povestitorului: un cartof; in rolul celui care a dat sutul: subsemnatul. Ce sa faci, viata e foarte scurta! A mea, a ta, a lor…)

Experimentez des astfel: inchid ochii si astept cu interes sa vad ce-mi rezerva intunericul pleoapelor; cine se perinda, cine se inghesuie. Un bebelus desenand cu markerul pe o tabla alba; un tanc; o fosta colega; o camera cu oglinzi. Iar apoi imi scot din garaj barca din carton.

Mimez o strangere de mana, iar apoi un moment din trecut pe care nu l-am apreciat asa cum ar fi meritat. Vaslesc prin coridoare intunecate cu privirea fixata intr-un viitor indepartat; admirand o pasare colibri; iar apoi intorc capul speriat sa nu-mi fure cineva dragostea. Sa ma pandeasca la colt, sa-mi dea in cap si sa-mi fure dragostea!

Merg mai departe si trec pe langa padurea de bunatati: copacul inteligentei, placerea si frumusetea. [capul mi-e intr-un balans pe muchia laptopului]. Aleg inteligenta, imi lipseste frumusetea. Aleg placerea si sfarsesc intr-un sac de rafie.

Pestii vin pe contrasens. Ii feresc cu vasla ca sa-i pazesc de ce nu vor sa fie paziti. Pestii sunt hranitori, doar asa imi explic de ce stam ore in sir cu un bat deasupra apei. Nu? Nu… evident ca nu.

Ce-ai face daca ai mai avea o zi de trait? Sau o saptamana… sau o luna… Cui i-ai declara iubirea? Pe cine ai anunta? Unde ai merge? Ce secret ai dezvalui?

Barca din carton nu se scufunda niciodata; de fiecare data se (con)topeste cu oceanul. Iar daca ajungi la mal, daca ajungi in momentul in care nu mai exista maine, daca ajungi in momentul in care tot ce ai s-a (con)topit, atunci… ai schimba cu mine?

Viata e o calatorie intr-o barca din carton. Ai si tu una in garaj. Una singura.

Intins pe spate, pe jumatate dezbracat si constient:
Visul este destinul tau.
E ca si cum ai fi venit pe planeta asta cu o cutie de creioane. Poate ai o cutie de 8, sau poate una de 16.
Dar tot ce conteaza este ce faci cu creioanele.  Este mereu decizia noastra cine suntem.

Cand nu am perceput si nu am inteles un lucru exceptional, vom considera ca nu este exceptional si vom merge mai departe. Ulterior insa, ne vom intoarce.

Pare ca oamenii merg prin somn in timpul starii lor de veghe si merg treji prin visele lor.

-Esti un visator?
-Da.
-Nu prea am vazut din astia pe aici de curand. Lucrurile au fost dure in ultimul timp pentru visatori. Se spune ca visarea e moarta, nimeni n-o mai practica.
-Nu e moarta. Doar a fost uitata. Scoasa din limbajul nostru. Nimeni n-o preda, asa ca nimeni nu stie ca exista.
Visatorul este condamnat la obscuritate.

O mie de ani sunt o clipa. Nu e nimic nou, nimic diferit. Acelasi model de fiecare data. Aceiasi nori, aceeasi muzica, acelasi simtamant interior de acum o ora sau de acum o eternitate. Nu e nimic aici pentru mine acum, chiar nimic.
Acum imi amintesc. Asta mi s-a mai intamplat inainte. De asta am plecat. Ai început sa-ti gasesti raspunsurile. Desi pare dificil, rasplata ramane mare.  Exerseaza-ti mintea cat de mult posibil, stiind ca este doar un exercitiu.
Construim artefacte frumoase, rezolvam probleme,  exploram secretele universului fizic. Savureaza ceea ce iti aduc simturile.  Simte dragostea si tristetea, rasul, empatia, compasiunea si baga-ti amintirile emotionale in bagaj.
Îmi amintesc de unde vin si cum devin om. De ce pierd timpul pe aici. Si acum plecarea mea finala este programata.
Pe aici. Viteza de evadare. Nu doar eternitatea, ci infinitatea.

A aparut presupunerea ca nu poti sa intelegi viata si, in acelasi timp, sa o si traiesti. Si cand cineva isi da seama ca cineva este o figura de vis… intr-un vis al unei alte persoane; asta inseamna cunoasterea de sine. Tu nu te-ai intalnit pe tine inca. Dar avantajul de a te intalni cu altii intre timp este ca unul dintre ei te poate prezenta tie insuti.

Ne-am reintalnit la bar. Acelasi bar. Inca fumezi (n-am inteles niciodata de ce), eu inca te iubesc. Nici tu nu ai inteles. Si nu ai ce face. Nu e o poveste, nu e drama, e realitate. Chiar daca visez, e realitate. Nu trebuie sa plangi, sa te eschivezi sau sa motivezi. E suficient sa fumezi in continuare tacticos si sa ma lasi sa ma intorc pe partea dezgolita.

Continui… Continui sa ma gandesc ca ma trezesc, dar sunt inca intr-un vis. Pare sa continue la nesfarsit. Nu pot iesi din el. Vreau sa ma trezesc intr-adevar. Cum te trezesti cu adevarat?

Numar pana la 5 sa adorm, sa ma trezesc din vis:
1… 2… 3… 4…

Pentru el am fost,
apoi pentru el am devenit cea pe care o dorea.
Pentru el am invatat sa tac, apoi
sa ma nasc din cuvant,
din stele plangand;
pentru el am invatat sa caut taina,
pentru el am cantat fericirea,
lui sa i-o dau, neintinata;

cuvantul meu i l-am dat lui,
sa-si acopere trupul ostenit;
pentru el am ucis stele si tot,
pentru el am negat lacrimile.

I-am daruit anii toti,
lumea mea cu flori si primaveri.
L-am vegheat in nopti
cu furtuni cenusii,
pentru el pregatindu-mi spiritul…

Am ucis pentru el,
am plans pentru el,
am furat bucurie pentru el,
am rupt lumina si gand pentru el,
am pacatuit, apoi
m-am cait pentru el.

M-am razbunat in numele lui,
am sangerat, am cazut;
cu greu, dupa toamna,
m-am ridicat din noroi -
pentru tine…
Pentru tine am creat,
Pentru tine am murit…