Update: multumiri si complotistilor!

In contextul asta, cea mai mare bucurie o voi avea daca Rooney Mara va castiga rolul pentru cea mai buna actrita intr-un rol principal (The girl with the Dragon Tattoo.)

Nu intamplator am inceput articolul cu reactia pe care a avut-o day9 atunci cand o trupa de marini se pregateste de evacure atat de “organizat” incat, sfarseste prin a fi evaporata de o bomba nucleara (detaliile au fost pentru amatorii de SC2); a fost exact reactia pe care am avut-o cand m-am uitat la lista de “prieteni” din Facebook.
A fost si momentul in care m-am gandit ca ar fi potrivit sa inventez o sintagma: “Facebook hoarder” (ulterior am aflat ca exista, dar se pare cu un alt inteles). Si permiteti-mi sa va explic cum sta treaba cu hoarding-ul pe Facebook.

Sa incepem cu inceputul. Prima intrebare a fost: cum e posibil sa am 500 de “prieteni”?  Ceva e mai putred aici decat imi dau seama… Daca ma gandesc putin, stiu ca nu am mai mult de 30 de prieteni si vreo 100-150 de “cunoscuti”. Si atunci, de unde 500?! Pai, sa vedem…

Daca e sa o iau logic, lista de 500 s-a creat doar in doua moduri: fie am adaugat eu pe cineva ca “prieten”, fie am fost adaugat de cineva. Fiindca nu-mi mai amintesc prin care dintre cele doua modalitati “s-a nascut” fiecare “prieten”, am zis ca-i iau pe fiecare in parte si vedem cum sta treaba. Si astfel am putut categorisi intrusii dupa cum urmeaza:

1. “Modelele”
Mi-am dat seama ca una dintre categorii este a fetelor frumoase. Am (aveam) in lista cateva zeci, daca nu chiar peste o suta, de fete frumoase. Adica foarte frumoase. Si atat (stiu eu despre ele). Genul celor care sigur nu m-au adaugat pe mine, ci eu pe ele. O sa te intrebi acum de ce le-am adaugat in lista… Pai, asta ma intreb si eu. Ce-o fi fost in mintea mea? Nu sunt un Don Juan, dar fiind eu prevazator, m-oi fi gandit eu ca va veni ziua cand am sa fiu Don Juan, si nu voi fi doar eu prieten cu domnitele respective, ci si ele cu mine. Ce previziune de rahat.
Concluzia: “modelele” in recycle bin.

2. Adolescentii/ele.
Sunt o fire foarte sociabila, imi plac tinerii si tot timpul am fost inconjurat de persoane apropiate mai tinere ca mine, cu care m-am inteles foarte bine. Si, intr-un fel, regret ca in ultimul timp nu am interactionat prea mult cu aceasta categorie. Si totusi, paradoxal, am (aveam) o multime de “prieteni” pe Facebook din generatia anilor ’90. Oameni cu care nu ne-am dat nici macar o data “buna ziua”. Acestia cu siguranta m-au adaugat ei pe mine (intr-un fel e de inteles: probabil ca e foarte “cool” pentru adolescentii din ziua de azi sa ai un cont “imbibat de prieteni”. Ma gandesc ca aceia dintre elevi care au in contul de Facebook cei mai multi prieteni, primeste note pe masura. Sau poate au tablou in clasa. Ma gandesc, dar nu sunt sigur…) Te intrebi probabil de ce am acceptat “prietenia”? In naivitatea momentului si nostalgia vremurilor apuse m-am gandit ca poate vom ajunge sa ne dam buna ziua. Nu s-a intamplat.
Concluzia: “adolescentii” in recycle bin.

3. (asta e categoria pe care o simpatizez din “adancul calcaielor”) “Firmele”.
O alta categorie semnificativa (cateva zeci) de prieteni sunt “firmele” si “asociatii”. Am descoperit ca sunt prieten cu Pizzeria X, cu Casa de moda Y, cu Asociatia nuntasilor profesionisti, cu Bergenbier, cu Brutaria Z, cu Ciorapi de dame din bumbac si cu N alte preaminunate si preainteresante companii (dar nu pentru mine). Nu conteaza ca nu suport pizza de la Pizzeria X, ca nu beau bere (decat foarte rar si nu cea mentionata mai sus), ca la Brutaria Z am facut scandal din cauza unor covrigi beton (la propriu). Tot ce conteaza e ca suntem prieteni!
Cu siguranta nu le-am adaugat eu (daca s-a intamplat cu vreuna, trebuie sa fi fost foarte “troznit” sa fac asa ceva), si daca m-au adaugat ele, te vei intreba (din nou) de ce le-am acceptat si astora prietenia. Singurul motiv plauzibil e ca am facut-o in momentele in care nivelul adolescentin era atat de ridicat, incat m-am gandit ca, odata ajuns cu contul la 1000 de prieteni, voi avea si eu tablou pe perete in clasa. Dar mi-am adus aminte ca, de fapt, nu mai merg la scoala.
Concluzia: “firmele” in recycle bin.

4. Altii.
Pe restul, cateva zeci, i-am grupat in categoria “altii”. Aici intra: potentiali infractori, femei dubioase, caini (da, si cainii au contul lor de Facebook), Adolf Hitler, Fata Morgana, femei dubioase cu alura de infractor si un prajitor de paine. Nici nu vreau sa ma gandesc ce-am putut manca atat de stricat in ziua in care i-am adaugat sau i-am acceptat in lista.
Concluzi: “altii” in recycle bin.

Si… cam atat. Probabil te vei intreba ce e “rau” in a avea in lista oameni pe care nu-i cunosti de fapt si, pe care, probabil nu o sa ajungi sa-i cunosti niciodata. In afara de spam-ul de rigoare, sau de bataia de cap ca sa configurezi ce vrei sa primesti si ce nu de la acestia (si stiu ce inseamna pentru o lista de 500, nu vreau sa ma gandesc cum e in cazul unei liste de mii), cel mai defectuos lucru mi se pare sa faci chestii pe care nu intelegi de ce le faci. Sau sa faci chestii din motivatii gresite (dar asta nu e atat de grav, daca iti dai seama la timp ca ai gresit si te indrepti – cum am facut si eu trimitand in recycle bin atatia “prieteni).

Si, uite asa, am ajuns la o listuta de care sunt mandru: cei 30-40 de prieteni, si vreo 150 de cunoscuti.

PS: situatia prezentata este una foarte reala, insa orice asemanare cu manifestari ale subsemnatului de “hoarder pe facebook” este pur intamplatoare.

Exista vreo organizatie/asociatie care sa masoare raportul dintre calitatea produslui si calitatea ambalajului?

2. daca viata-i atat de scurta, de ce fac atatea lucruri care nu-mi plac si imi plac atatea lucruri pe care nu le fac?

3. ma ingrijorez mai tare sa fac lucrurile cum trebuie sau sa fac lucrurile care trebuie?

4. daca ar fi sa dau un sfat unui nou-nascut, care ar fi acela?

5. daca nu acum, atunci cand?

6. care e diferenta intre a fi in viata si a trai cu adevarat?

7. daca as putea calatori in timp si sa ma intalnesti cand eram copil, ce mi-as spune?

8. daca fericirea ar fi moneda nationala, care ar fi locul de munca ce m-ar imbogati?

9. care e lucrul pe care stiu ca-l fac diferit fata de majoritatea celor pe care-i cunosc?

10. (si daca intrebarile de mai sus nu ti s-au parut grele, am pastrat una interesanta pentru final) de ce sunt eu, eu?

Culmea e ca prostiile astea se vand si cel mai bine, fiindca noi, oamenii, suntem muscareti de felul nostru. Punem botul la orice chestie care ne promite marea cu sarea in timp ce noi stam cu curu-n fotoliu zgaindu-ne la meciuri, reality show-uri si telenovele. E drept, din cand in cand, ne mai aplecam putin intr-o parte sa tragem un partz.

Nu functioneaza. In 99% din cazuri, e nevoie de efort si rabdare. EFORT si RABDARE. Daca nu intelegem chestia asta, multa bafta la loz in plic! Tragedia e ca si 90% din cei 1% pe care-i loveste norocul, sfarsesc mai prost decat erau inainte. Si asta pentru simplul fapt ca, fie nu au puterea si intelepciunea sa gestioneze “minunea”, fie nu pun pret pe ea (din moment ce au obtinut-o tragand partzuri).

Sunt curios: dintre cei care au dat bani pe cozonaci cu rahaturile mai sus mentionate, la cati a dat rezultate?