In afara de semnatura in statul de plata, si cate-un autograf pe ici-colo, nu cred sa mai fi scris ceva de mana de la absolvirea facultatii, cand inca nu aveam fire carunte. Desktop, laptop, telefon mobil, Blackberry, sau mai stiu eu ce minune a tehnologiei, toate si-au facut loc cu coatele si au contribuit la eliminarea pixului si hartiei din repertoriul zilnic. Nu e de mirare ca am reale dificultati in a scrie cu mana. Probabil am ajuns si eu in ‘tagma’ celor care scriu mai repede la PC decat cu pixul. Rusinica. Sau nu?
Ieri am iesit cu un grup apropiat de prieteni la magazinul la care, in ultimii 5 ani, cu exceptiile de rigoare, suntem prezenti sambata de sambata; Livella pe numele lui; sau Livela [depinde pe care tablita te uiti…]. Dupa ce ne-am cumparat bunatatile de rigoare ca sa prindem putere de lucru si de barfa, ochii mi-au ramas atintiti asupra unui carnetel. Chinezesc. Costa 1,9 RON. Si in momentul respectiv mi-am dat seama ca este lucrul care lipseste cu [atata] desavarsire din viatza mea: un carnetel de 15×9 cm, pe care sa-l am tot timpul cu mine.

Oamenii care gandesc mult au, desigur, multe idei. Unele stupide, altele care valoreaza zeci de mii de dolari [sau euro]. Cine stie? Nici nu vreau sa ma gandesc [fiindca nu-mi place sa ma gandesc la trecut] cat am pierdut prin absenta unui banal carnetel. Si de ce inspiratie divina ai nevoie ca sa constientizezi ca un carnetel in care sa-ti notezi ideile este indispensabil unei persoane care cauta progresul!

Experimentul meu? Am sa fac o comparatie intre numarul de idei pe care le-am notat in medii digitale in ultimii ani si numarul de idei pe care le voi nota in carnetel: pe strada, in tramvai, in masina, in concediu sau pe WC…
Revin cu concluzia peste o luna.