Stau intins fata in fata doar cu negrul cerului intens pe alocuri, partial la incheieturi. O frunza galben spalacita, care se legana in adierea vantului ce mi-a uscat lacrima fericita care-mi umbrea privelistea, mi-a aterizat nestingherita in podul palmei. Am strans-o puternic precum strang coapsa celei iubite, inspirandu-i profunda aroma. Razvratirea nu a intarziat, si potopul multicolor s-a abatut asupra mea pleznindu-ma cu placere si ingropandu-ma intr-un morman usor de hartiute…

iar asta e doar o frantura de toamna. Toamna e liberatatea mea. Ranile mi se vindeca miraculos si senzatiile se amplifica… Toamna sunt indragostit de ceea ce nu vedem in fiecare zi, toamna mi-e mila si nu ma ascund sa plang.

… e ca o intoarcere in timp, ca o iesire din sine, din cotidian, din lumea rapida cu colti ascutiti. Sunt propriul meu colt ascutit.

Ma pierd in visare si ma rup de realitate doar pentru a-mi da seama ca si cealalta realitate este prezenta. Mai prezenta decat crezi tu si cel de langa tine.

Spunea cineva ca toamna e placut sa-ti gasesti momente de singuratate, de meditatie si liniste. Imi place si mie sa fiu singur cu tine toamna. Nu as putea decupa ochii tai din toamna mea, sunt parte a unui plan care a fost deja scris. Cum as putea sa nu sarut toamna buzele de pe monitor? Cum as putea sa nu numar pistruii, pete scrijelite in sufletul si pe creierul meu, urmarindu-ma ca un miraj de care nu te mai saturi?!

E timpul cel mai potrivit sa te iubesc pe un covor de frunze, sau adapostiti de o ploaie marunta la umbra unui copac trist care sa nu ne reproseze stangaciile, sa nu-i fie rusine de imperfectiunea noastra si sa prinda radacini impreuna cu noi.

Noi doi. Toamna si noi. Cerul intristat si noi. Buzele noastre si noi.

Daruieste-mi vara si am sa-ti daruiesc toamna… sa stii.