putem considera cuvantul un important aspect al vietii, fara sa iscam valuri sau furtuna. sa fii puternic, sa controlezi cuvantul. dupa cum spunea cineva, vrem sa nu uitam ideea, nu omul. putini sunt cei care se vor intreba: “cum era? cum a <fost>?.  si totusi, nu poti saruta o idee, nu o poti atinge sau imbratisa”. oare chiar e filozofie a vorbi despre locul in care te afli, fie acesta putin perceptibil de cei din jur?! unii vorbesc despre sport, altii despre politica, si nu sunt priviti defel cu suspiciune. poate doar cu o nevinovata parere de rau. felul in care vorbesti iti da putere asupra lucrurilor pe care nu le poti controla atingandu-le. dar nu e puterea obisnuita, sesizabila. e o putere plina de slabiciuni, careia nu i se dedica ode. si tot ceea ce nu se face pentru ea, se intampla fiindca nu e o putere ordinara, la indemana fiecaruia.

pierdem timpul cu lucruri pe care le facem doar pentru ca gasim sau inventam suficiente motive de a le face. si facem alte lucruri pentru a ne afisa din nou in fatza oglinzii cu barbiile in piept, sau privirea in tavan.

nu scriu cu speranta ca cineva ar putea fi interesat de ce scriu, scriu fiindca uneori gandesc scriind, la fel cum unii invata cu voce tare. totusi,  nu-ti fie frica de succesiunea de cuvinte din care poate nu intelegi nimic, priveste-le ca pe niste forme de relief, mare, campii intinse, munti.

se termina cerneala parca, iar eu ma retrag de aici.